joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateFOTO Persoanele decedate în accident erau femei care se întorceau...

FOTO Persoanele decedate în accident erau femei care se întorceau acasă de la serviciu

Potrivit informațiilor transmise de persoanele care au trecut prin zona accidentului, în mașina care s-a răsturnat pe DJ 204 D Focșani – Suraia, în afara carosabilului, se aflau 5 femei. Se pare că acestea se întorceau acasă de la serviciu, de la unități comerciale din Focșani. Șoferița a pierdut controlul asupra volanului, a prins acostamentul și s-a răsturnat, mașina oprindu-se într-un șanț colector, situat la vreo 15 metri distanță de drum. Două femei, ambele de 46 de ani, potrivit IPJ, în stare de inconștiență, au fost declarate decedate, după ce manevrele de resuscitare ale cadrelor medicale nu și-au făcut efectul. Celelalte 3 pasagere din autoturism au fost transportate la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean din Focșani.

Oficial, Biroul de presă al IPJ Vrancea a transmis următoarele: ”O femeie de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 204D, în afara localității Vânători, pe direcția Focșani către Suraia, pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat ușor pe acostamentul din pietriș al drumului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, a rezultat decesul a două femei, ambele de 46 de ani, pasagere în autoturism, rănirea ușoară a femeii care se afla la volanul autoturismului și a altei pasagere. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultat negativ.”

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu