FOTO Parcările directorului Parking. Câte locuri ocupă în zona blocului unde locuiește

0

Criza locurilor de parcare din Focșani este un fapt care a devenit fenomen social pentru locuitorii orașului. Nu însă și pentru șeful firmei Primăriei care administrează locurile de parcare. Nicușor Statache, directorul SC Parking Focșani, are la dispoziție trei locuri în parcarea blocului unde locuiește, câte unul pentru fiecare dintre cele trei autoturisme pe care le deține: două închiriate și unul pentru care nu plătește.

Pentru acesta din urmă a recurs la o șmecherie, păstrând plăcuța veche de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, dintr-o închiriere anterioară de la fosta unitate care se ocupa de parcări, plăcuță pe care figurează numărul de înmatriculare al uneia dintre mașinile sale. Asta în condițiile în care chiar Nicușor Statache a semnat următoarea adresă către focșăneni.

“În cazul neridicării personale a plăcuţelor vom fi nevoiţi să ridicăm plăcuţele aferente domeniului public al Municipiului Focşani cu responsabilitatea păstrării acestora la punctul de lucru din Focşani str. Răsăritului nr.10. După termenul de 17.04.2018, plăcuţele vor intra în proprietatea Parking Focşani SA”, se arată în adresa semnată de noul director al SC Parking Focşani, Nicuşor Statache. Practic, tocmai directorul Parking este cel care a nesocotit propria sa decizie, scopul fiind, după cum se vede, unul ascuns, acela de a-şi rezerva, fără drept, un loc de parcare în plus, neplătit. Locul în cauză este de fapt un spațiu verde, lucru care nu-l deranjează pe directorul Statache, care “a plantat” un stâlp și un indicator care atenționează șoferii că este un loc cu ridicări de mașini. Directorul Parking e evitat să ne ofere un răspuns direct. “Am rugămintea să vă răspund la întrebare la ședința de joi a Consiliului Local”, ne-a spus Nicușor Statache.