sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateFOTO O familie din Urechești are nevoie de ajutor. Focul...

FOTO O familie din Urechești are nevoie de ajutor. Focul le-a distrus, azi noapte, locuința

Un incendiu izbucnit în toiul nopții a ruinat casa unei familii din comuna Urechești. Se pare că focul a pornit de la un scurtcircuit și s-a extins repede, mai ales la acoperiș. Persoanele au reușit să se salveze doar cu ce aveau pe ele. Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii de la Focșani, dar și localnicii. Însă flăcările au distrus acoperișul, mobilierul, bunurile din interior și din anexe. Trei persoane au rămas, practic, pe drumuri: bunica și o mamă cu fiica ei de 8 ani. Pentru câteva zile, o familie din sat s-a oferit să le găzduiască. Însă ele au nevoie de ajutor pentru refacerea locuinței, atât de materiale de construcție cât și de sprijin financiar, plus alte bunuri strict necesare pentru a reveni la un trai decent. ”Am vorbit astăzi cu reprezentanții Prefecturii și am solicitat repartizarea de urgență a unui modul de locuit. Voi iniția și un proiect de hotărâre în Consiliul Local pentru a acorda un ajutor material de urgență. De asemenea, voi trimite un proiect și la AJPIS, astfel încât această familie greu încercată să primească și un ajutor material din partea statului”, ne-a declarat primarul comunei Urechești, Nistor Bratosin. Cei care vor să ajute pot lua legătura cu Ana Maria Oană, pe Facebook.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu