sâmbătă, noiembrie 9, 2024
AcasăAdministratieFOTO Noii primari USR și Forța Dreptei...

FOTO Noii primari USR și Forța Dreptei au depus jurământul

Primarii aflați la primul mandat au fost, în general, surprizele alegerilor locale din 9 iunie. Mai ales dacă au candidat din partea unor partide mici, fără forța organizatorică a PSD sau PNL. În Vrancea, 3 astfel de candidați au reușit să câștige în fața celor de la PSD și PNL (plus un independent, la Negrilești). Este vorba de Adrian Grigoraș-USR, la Movilița, și de Melania Mocanu și Ionuț Croitoru (ambii Forța Dreptei), la Tănăsoaia și, respectiv, Cotești.

Așadar, candidatul USR Adrian Grigoraș a fost câștigătorul surpriză al alegerilor locale din comuna Movilița. El a depus jurământul pentru mandatul de primar alături de consilierii locali. La ceremonie au participat prefectul județului, deputatul Ion Ștefan și reprezentanți ai USR Vrancea. ”Scriem o nouă pagină în istoria comunei Movilița. Am depus jurământul, alături de cei 13 consilieri, și astfel începe mandatul meu de primar. Mă voi asigura că acest jurământ va fi pus în practică și că toată puterea și priceperea mea vor fi folosite strict în slujba cetățeanului și în dezvoltarea localității noastre. Felicit pe doamnele și pe domnii consilieri pentru obținerea mandatului și mizez pe o colaborare eficientă în realizarea de proiecte și inițiative benefice comunității noastre!”, a spus noul primar al comunei Movilița.

La Tănăsoaia și Cotești, câștigătorii alegerilor locale din 9 iunie au fost candidații Forța Dreptei. Noii primari au depus jurământul pentru mandatul 2024-2028, alături de consilierii locali. La Tănăsoaia, postul de primar a fost obținut de o femeie, Melania Mocanu, iar la Cotești, primar pentru următorii 4 ani va fi Ionuț Croitoru. La ceremoniile de învestire au participat reprezentanți ai Prefecturii Vrancea, deputatul Ion Ștefan și reprezentanți ai FD Vrancea. ”În cadrul unor ședințe festive, colegii noștri primari, alături de echipele de consilieri, și-au preluat mandatele. Locuitorii comunelor Tănăsoaia și Cotești au crezut și cred că actualii primari, oameni cinstiți și cu puterea de muncă, vor reuși să aducă în comunitățile pe care le reprezintă proiecte de investiții care vor crește nivelul de trai”, au transmis reprezentanții Forța Dreptei Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu