sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSocietateFOTO Moș Crăciun nu uită pe nimeni!

FOTO Moș Crăciun nu uită pe nimeni!

Pentru că de Crăciun toate dorințele devin realitate, luptătorii SAS Vrancea s-au mobilizat într-o misiune specială, de suflet: de a fi ajutoarele lui Moș Crăciun și a duce zâmbete unor copiii și bunici din comuna Vulturu. Acțiunile umanitare reflectă spiritul de solidaritate și implicare socială a oamenilor din spatele uniformei, iar prin astfel de gesturi se reafirmă nu doar rolul acestora în menținerea ordinii și siguranței, ci și angajamentul față de valorile umane fundamentale, astfel încât pe fețele celor aflați în nevoie să fie readuse zâmbetele.

Nicio zi fără fapte bune, acesta trebuie să fie gândul nostru, al tuturor.

Și polițiștii de la secțiile de poliție rurală au fost mesageri ai faptelor bune. Aceștia au păstrat tradiția de a face bine și a dărui, aducând bucurii în mijlocul a peste 30 de familii, pe care viața le-a pus la încercare. Crăciunul este vremea în care dorințele de peste an se pot împlini. Ideea de a dărui ne face să ne simțim mai utili și mai valoroși sufletește. Atunci când dăruim nu oferim doar lucruri, ci și timp și emoții, devenind astfel părtași la bucuria celuilalt. Ne dorim să păstrăm bucuria de a dărui, nu doar în perioada sărbătorilor, ci în tot anul deoarece, atunci când dăruim, dăruim din suflet și asta este ceea ce contează cu adevărat.

Misiunea de Crăciun nu se termină aici. Astăzi, 24 decembrie, polițiștii vor fi din nou în mijlocul comunității, ca mesageri ai bucuriei.

Sărbătoarea Crăciunului să vă aducă momente frumoase, alături de cei dragi! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu