sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăComuna meaDUMBRAVENIFOTO Moaștele Sfântului Pantelimon au ajuns la capela Spitalului...

FOTO Moaștele Sfântului Pantelimon au ajuns la capela Spitalului Dumbrăveni

Joi, 29 februarie 2024, racla cu o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, aflată la Mănăstirea buzoiană Ciolanu, a ajuns în pelerinaj și la capela Spitalului de Psihiatrie Cronici din comuna Dumbrăveni, județul Vrancea. Acțiunea desfășurată la biserica acestei unități spitalicești a fost parte a Proiectului eparhial Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, inițiat de Sectorul Social-filantropic și misionar, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Pr. cons. Ionuț Constantin, de la Centrul Eparhial Buzău, și pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, împreună cu alți 6 preoți misionari din județele Buzău și Vrancea, au săvârșit Taina Sfântului Maslu în micul lăcaș de rugăciune cu hramul „Sfânta Treime”, ridicat în anul 2013. La slujbă au participat conducerea și cadrele medicale ale spitalului, o parte dintre pacienți și numeroși credincioși din localitate sau din apropiere – dovadă a dorinței oamenilor de a primi această Sfântă Taină, precum și binecuvântarea sfântului tămăduitor. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele consilier, care a făcut referire la importanța misiunii preotului de spital. În privința îngrijirii bolnavilor, a fost accentuată necesitatea colaborării preotului cu medicii, aceștia fiind „doctori pentru trup”, în timp ce preotul este „un medic pentru suflet”.

La final, pr. cons. Ionuț Constantin i-a oferit managerului Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, ec. Răzvan-Corneliu Stoenoiu, o icoană cu Sfântul Pantelimon, în semn de apreciere a muncii depuse de cadrele medicale pentru binele pacienților. De asemenea, bolnavii din spital au fost unși de către preoți cu untdelemn sfințit, s-au închinat la racla cu cinstitele moaște, primind acatiste și iconițe ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Persoanele internate au apreciat această slujbă deosebită, cu nădejdea că Bunul Dumnezeu îi va tămădui de orice fel de suferință fizică sau sufletească. (Pr. capelan Cristian Marius Niță, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu