sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăComuna meaJITIAFOTO Localnicii deplâng starea jalnică în care a ajuns Căminul Cultural din...

FOTO Localnicii deplâng starea jalnică în care a ajuns Căminul Cultural din Jitia

Nu cu foarte mult timp în urmă, în Jitia, aproape de centrul localității, puteam observa cum grupuri de oameni se îndreaptă către CĂMINUL CULTURAL, cămin ce odinioară sălășluia într-însul diferite activități culturale și nu numai. Aici găseam atât voie bună cât și diferite probleme civice puse în discuție de către cetățenii adunați la ședințele publice organizate de autoritățile locale. Au fost vremuri când se punea accent pe cultură și activitățile specifice. Au fost vremuri când se organizau ședințe publice cu cetățenii pentru a putea identifica și a încerca să se rezolve problemele dânșilor. Au fost vremuri când localitatea Jitia era una dintre localitățile de vază ale societății românești.
CĂMINUL CULTURAL nu numai că era o clădire importantă pentru comunitate, dar oferea și spațiu de distracție atunci când era nevoie. Nu de puține ori, noi, cei din Jitia, am avut ocazia să auzim cum răsună sunetul viorii lui nea Filică și acordeonul lui nea Arghir, rapsozi ai zonei, din lăuntrul căminului cultural. În afară de nunțile și balurile organizate la sfârșit de săptămână, în căminul cultural se premiau și elevii silitori la învățătură la fiecare sfârșit de an școlar. Astăzi, din păcate, nu mai putem observa decât starea avansată de degradare a acestuia și lacătele ruginite ce împiedică pătrunderea persoanelor în interiorul lui.
Lipsa interesului, probabil, sau neputința autorităților locale au condus la ceea ce asistăm astăzi!!!

Sursa: Facebook Petrișor Noapteș

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu