vineri, mai 17, 2024
spot_img
AcasăActualitateFOTO Intervenție salvatoare a pompierilor la accidentul de pe E85

FOTO Intervenție salvatoare a pompierilor la accidentul de pe E85

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focșani au intervenit astăzi, 05 ianuarie, în jurul orei 14:00, la un accident rutier produs pe DN 2 E 85, pe raza localității Popeşti. Două autoturisme, în care se aflau 7 persoane, au intrat în coliziune, iar în urma impactului 2 dintre persoane au fost rănite. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 2 echipaje de pompieri cu 1 ambulanță SMURD şi 1 autospecială de intervenție, precum şi 1 ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ).
Paramedicii au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victime, respectiv o persoană de sex masculin, în vârstă de 36 de ani, aflată în stare de conştiență, care a suferit multiple traumatisme. Pacientul a fost transportat cu ambulanța SMURD la U.P.U Focșani.
Cealaltă victimă, o persoană de sex masculin, în vârstă de 47 de ani, care prezenta traumatism toracic, a fost preluată de echipajul SAJ. Echipajul de intervenție a asigurat zona şi măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu