vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieFOTO Infrastructura și asigurarea apei potabile, principalele sectoare de...

FOTO Infrastructura și asigurarea apei potabile, principalele sectoare de investiții din comuna Dumitrești, în ultimii 2 ani

La doi ani de la preluarea mandatului de primar al comunei Dumitrești, Adrian Banaurs susține că a reușit să rezolve o parte din problemele localității prin investițiile realizate cu fonduri de la bugetul local și nu numai. Asfaltarea drumurilor locale (în lungime de circa 100 de kilometri) și asigurarea apei potabile pentru locuitorii comunei au fost principalele domenii unde s-a investit în acești doi ani. ”Infrastructura a fost dintotdeauna o prioritate și o necesitate. În cei doi ani care au trecut de când am preluat mandatul de primar, am reușit să asfaltăm mai multe străzi și drumuri locale din satele Biceștii de Jos, Găloiești, Biceștii de Sus, Roșcari, Dumitrești etc. Avem proiecte în derulare sau aprobate și pentru asfaltarea altor drumuri din satele comunei noastre. De asemenea, am reușit să amenajăm trotuare și căi rutiere de acces pe o distanță de peste doi kilometri.”, a precizat primarul Adrian Banaurs.

Accesul cetățenilor la apă potabilă este o altă prioritate a mandatului actualului edil șef. În ultima perioadă s-au executat foraje și s-au amenajat puțuri de captare a apei. Totodată, a fost ridicat un bazin nou de stocare a apei. ”Și în acest sector mai sunt multe de făcut. Comuna Dumitrești este o localitate întinsă pe o suprafață mare, pe dealuri, cu multe sate. Am făcut și facem în continuare eforturi pentru a asigura necesarul de apă potabilă pentru cetățenii comunei. Vom mai fora puțuri, vom mai amenaja bazine de stocare a apei.”, susține primarul comunei. Dintre lucrările la infrastructura școlară, realizate până acum, amintim reparațiile la Școala Biceștii de Jos, acolo unde s-a montat și o centrală termică.

Pentru copii și tineri au fost amenajate câteva locuri de joacă precum și un teren sintetic de sport, cu nocturnă (la Liceul Teoretic ”Grigore Gheba”). Se vor mai amenaja locuri de joacă în mai multe zone din comună, cu forțe proprii. Administrația locală a început și construcția unei piețe agroalimentare, lângă sediul primăriei. Lucrările sunt executate cu fonduri de la bugetul local și sunt aproape de finalizare. Primăria Dumitrești a depus proiecte pentru finanțare prin Programul Național ”Anghel Saligny” (aprobate deja) și prin alte scheme guvernamentale de finanțare, dar și cu fonduri europene. Acestea vizează infrastructura rutieră, alimentarea cu apă, iluminatul public, unitățile de învățământ, digitalizarea, instalarea de camere de supraveghere în spațiile publice ș.a.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu