FOTO Focșănenii vor patina în această iarnă printre copaci

0
32

Primăria Focșani a închiriat și în această iarnă un patinoar unde localnicii să poată veni și să patineze pe gheață, cu bani sau gratis, în cazul grupurilor de elevi. Față de anii trecuți însă, patinoarul este amenajat de această dată în Grădina Publică, în imediata vecinătate a locului de joacă pentru copii. Situația neplăcută este însă că în perimetrul unde deja se instalează patinoarul se află mai mulți copaci, dar și un stâlp de iluminat, astfel că, cel mai probabil, administratorul patinoarului va fi nevoit să facă zone de protecție în jurul copacilor, pentru a nu se produce accidente. Un patinoar pe gheață a mai funcționat în Grădina Publică în iarna 2007-2008, dar atunci el era amplasat în zona unde există astăzi fântâna arteziană. Totodată, în centrul orașului a început montarea iluminatului festiv de sărbători, operațiune de care se ocupă firma Electric Light, către care s-a externalizat serviciul de iluminat public. Costurile pentru patinoar și pentru iluminatul festiv nu au fost făcute publice de către municipalitate.