vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateFOTO După Băsescu, și Iohannis i-a ”cedat” lui Oprișan

FOTO După Băsescu, și Iohannis i-a ”cedat” lui Oprișan

Cum era de așteptat, președintele Consiliului Județean Vrancea a luat caimacul manifestărilor organizate cu ocazia marcării centenarului marilor bătălii din Vrancea, din primul război mondial. Cu o sumă imensă dată de Guvern (circa 4,2 milioane de euro), Marian Oprișan și-a permis să dispună organizarea unor manifestări diverse, cu mulți invitați (megalomanice și cu iz comunist, conform părerilor celor avizați). Și președintele Klaus Iohannis a căzut în plasa poleită a lui Oprișan, sub steagul patriotismului și cinstirii eroilor. Pupăturile, îmbrățișările, șușotelile, zâmbetele, atitudinea familiară, pe alocuri, între Oprișan și Iohannis, la Mărăști, luna trecută, și la Mărășești, pe 6 august, nu au trecut neobservate. Plus că au amintit, imediat, de relația Oprișan-Băsescu, începută în urma inundațiilor din vara anului 2005, cu toate interesele și legăturile subterane de rigoare. Nu au lipsit gesturile teatrale și declarațiile patetice, care au forțat limitele cu care ne-am obișnuit la asemenea manifestări. În afara ceremonialului militar, a discursului și a depunerii de coroane, șeful PSD Vrancea a stat lipit de președintele Klaus Iohannis. Intrarea și plecarea președintelui, numai cu Oprișan alături. Al doilea pe lista perierilor a fost premierul Mihai Tudose. Poate și ca un semn de recunoștință față de sumele promise prin PNDL dar și față de cele peste 4 milioane de euro direcționate Centenarului Marelui Război, șeful Guvernului a avut parte de un tratament preferențial din partea lui Marian Oprișan. În schimb, șeful său de partid, Liviu Dragnea, a fost marginalizat de Oprișan. Un moment ciudat s-a petrecut chiar la începutul manifestării de la Mausoleul Mărășești, atunci când șeful PSD Vrancea abia l-a băgat în seamă pe Dragnea. Acesta nu a stat lângă Marian Oprișan, președintele CJV fiind încadrat de către președintele României și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Mai mult, Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, nu s-a aflat pe lista scurtă a vorbitorilor în fața mulțimii, acest privilegiu revenindu-i doar partenerului de coaliție – Tăriceanu. De altfel, cei prezenți au remarcat că Liviu Dragnea era cam stingher și nu se simțea în largul lui la manifestarea de la Mărășești.
Stingher a fost și primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic. Acesta abia a fost băgat în seamă de câțiva invitați de la București și a stat pe un scaun, la o margine de rând, pe tot parcursul ceremoniilor. S-a remarcat, din nou, lipsa din prim-plan a reprezentantului Guvernului în teritoriu. Dacă la Mărăști, luna trecută, prefectul Sorin Hornea a lipsit (conform unor dispoziții nescrise), de data aceasta el a fost plasat undeva, în rândul al treilea, pentru a nu-l încurca pe Marian Oprișan. Se știe că, la asemenea manifestări, ceremonialul oficial prevede că prefectul întâmpină invitații de seamă (precum președintele statului, șeful Guvernului, miniștri, șefii camerelor legislative etc.) și stă alături de aceștia. Ceea ce nu se cădea când Marian Oprișan este pe val, poate să-și arate mușchii și exercită puterea.
Așa cum s-a văzut, mobilizarea instituțiilor statului din județ a fost la nivel maxim. Angajații Consiliului Județean Vrancea și ai instituțiilor subordonate au fost prezenți aproape în proporție de 100%. Primarii PSD și instituțiile publice au venit cu o bună parte din funcționarii publici, stabiliți pe bază de tabel, conform numărului de persoane transmis de conducerea Consiliului Județean. Exact ca pe vremuri, își aminteau cei trecuți de 40 de ani. Asemenea practici au mai fost folosite și la manifestările propagandistice din perioada guvernului Năstase, 2000-2004. Parcările și câmpurile din jurul Mausoleului Mărășești au fost pline ochi de mașini mici, dubițe, autocare, microbuze particulare, de transport public și de transport elevi.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu