joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateFOTO Două tinere crescute la casa de copii, performere și la Bacalaureat

FOTO Două tinere crescute la casa de copii, performere și la Bacalaureat

Deși viața nu a fost prea darnică cu ele și le-a pus la încercări grele, Elena și Monica, două tinere din sistemul de protecție al copilului Vrancea, care au dat BAC-ul anul acesta, oferă un exemplu pe care mulți ar trebui să-l urmeze. Cele două tinere, absolvente de liceu, aflate cu măsură de protecție în cadrul Serviciului Managment de Caz pentru Protecție de Tip Familial din subordinea D.G.A.S.P.C. Vrancea, au susținut anul acesta examenul de bacalaureat reușind să treacă cu brio de acest test important din viața lor. Rezultatele obținute sunt un motiv extraordinar de satisfacție pentru ele, totodată, un motiv de mândrie pentru asistenții maternali Cărămidaru Alina și Hărăbor Rodica, din Fitionești, care le-au ghidat pașii. Succesul se datorează însă în cea mai mare măsură muncii tinerelor și faptului că au conștientizat că prin educație își vor putea depăși condiția și vor putea visa la un viitor frumos, mai ales că au reușit să promoveze examenul fără a avea parte de meditații. Cea mai mare medie a fost obținută de Elena, 9.88, prima medie pe liceu, ea fiind absolventă a Liceului I. Slavici-Panciu, la clasa doamnei diriginte Jalbă Bandrabur Doina. Tânăra își dorește să urmeze cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Al. I. Cuza- Iași, pregătindu-se intens în acest sens. Tânăra este recunoscătoare familiei asistentului maternal, spunând că: ”Secretul succesului meu a fost reprezentat de mila lui Dumnezeu și dragostea Maicii Domnului, care au binecuvântat rodul muncii mele. De asemenea, familia asistentului maternal m-a sprijinit în toate deciziile, respectându-mi toate alegerile pe care le-au însoțit cu sfaturi bune, aceasta fiind adevărata mea familie.”

Monica vrea să urmeze cursurile Universității București, în cadrul Facultății de Istorie. Ea a finalizat Liceul Ioan Slavici- Panciu, profil uman- filologie, cu media examenului de Bacalaureat 9,58 la clasa dirigintelui Savin Adrian, profesor despre care Monica spune că a contribuit mult la îndeplinirea planului în ceea ce privește dorința ei de a urma o carieră în poliție.  Este o mare mândrie pentru noi faptul că aceste tinere au reușit să obțină rezultate atât de frumoase la examenul de bacalaureat. Succesul și dorința lor de a reuși sunt demne de respect și admirație și pot reprezenta un exemplu pentru orice copil.Direcția Generală de Asistență Socială și Protecia Copilului Vrancea le transmite sincere felicitări și le dorim să aibă un drum luminos, presărat numai de succese și le asigurăm de întraga noastră susținere pe mai departe! (SURSA: DGASPC Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu