FOTO Curs festiv al absolvenților Liceului Tehnologic ”Al. I. Cuza” din Panciu

0
60

Elevii claselor a XII-a A, a XII-a B și a XIII-a seral, de la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza din Panciu au participat joi, 30 mai 2019, la cursul festiv de absolvire. Ei au primit flori și diplome de merit de la profesoarele diriginte Lenuța Ciută, Anemona Purdel și Mirela Georgescu. Absolvenții au prezentat filmulețe cu momente deosebite, petrecute alături de colegi și profesori, pe parcursul anilor de studiu și au mulțumit dascălilor, părinților, dar și autorităților locale, pentru faptul că au fost mereu alături de ei. „Cu patru ani în urmă, am pășit cu speranță, cu bucurie și încrezători, pe noul drum pe care urma să-l parcurgem. Pentru noi, era o lume pe care abia așteptam să o descoperim! Și am descoperit profesori noi, colegi noi, principii noi! Acum este un moment de sfârșit, dar și de un nou început. O nouă viață ne așteaptă! Este momentul în care, tot ce am acumulat pe băncile școlii va fi pus în practică și va legitima valoarea câștigată în timpul liceului. De acum, nu vor mai fi note, ci vor fi proiecte din lumea reală. Credem că, pe parcursul acestor ani, am dobândit informații care ne vor ajuta să înfruntăm viața cu toate problemele ei. Vă mulțumim, în primul rând, dumneavoastră, doamnelor și domnilor profesori, pentru că ne-ați îndrumat în toți acești ani! Mulțumim, de asemenea, și părinților, care au făcut sacrificii pentru ca noi să ne aflăm, astăzi, aici! Mulțumim și domnului primar, Iulian Nica, pentru tot sprijinul acordat pe parcursul acestor ani! Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc și colegilor mei, alături de care am trăit și bune, și rele, și cărora le urez succes la Bacalaureat, precum și succes pe toate planurile!“, a spus Mădălina Burnar, reprezentanta clasei a XII-a A.

Primarul Iulian Nica i-a felicitat pe absolvenți pentru rezultatele obținute pe parcursul ciclului liceal și i-a îndemnat să păstreze, în continuare, aceeași dorință de cunoaștere, pentru a reuși acolo unde și-au propus. „Este foarte important să vă placă ceea ce faceți, să vă doriți să evoluați continuu! De astăzi, dar mai ales, după examenul de Bacalaureat, veți păși pe un nou drum, luând cu voi un bagaj de cunoștințe pe care sigur îl veți îmbunătăți. Ați avut profesori care v-au acordat toată atenția și răbdarea, care v-au îndrumat și v-au trasat repere importante. Aveți o datorie morală: de a le confirma încrederea și așteptările! Nu va fi ușor, veți întâlni obstacole și multe provocări, dar tinerețea și entuziasmul vă vor ajuta să reușiți! Mă bucur că v-am cunoscut și că, pe parcursul acestor patru ani, am petrecut clipe frumoase împreună. Fiecare generație de absolvenți lasă în inimile noastre amintiri de neuitat! Vă așteptăm oricând, cu drag, acasă! Avem nevoie de voi, avem nevoie de tineri care își doresc, așa cum ne dorim și noi, să construiască un oraș frumos, în care să muncească, să-și întemeieze o familie, să-și crească copiii! Rămânem aici, cu gândul la voi, muncind pentru voi, cu dorința și cu speranța să fiți următoarea generație de specialiști care ne va lua locul! La final de liceu, vă doresc în primul rând, multă baftă la Bacalaureat! Este încă un pas important pentru voi și trebuie să-l faceți, pentru a putea merge mai departe! Vă țin pumnii și vă promit că voi fi, cu gândul și cu inima, alături de voi! Multă sănătate și împliniri! Să ne revedem, cu bine, peste 10 ani și să vorbim despre realizările voastre! Mult succes!“, le-a transmis absolvenților primarul Iulian Nica. (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)