vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitateFOTO Corcoduşii din Focşani, însemnaţi pentru tăiere

FOTO Corcoduşii din Focşani, însemnaţi pentru tăiere

Angajaţii de la Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice, împreună cu specialiştii de la Institutul de Amenajări şi Cercetări Silvice, au trecut la însemnarea corcoduşilor aflaţi pe domeniul public şi care urmează a fi tăiaţi pentru că produc mizerie.

Au fost identificaţi 475 de corcoduşi care vor fi tăiaţi.

“Avem cereri de la populaţie să fie tăiaţi aceşti pomi, care în perioada de fructificare fac o mizerie de nedescris. Cei de la Agenţia de Mediu ne-au spus să găsim o soluţie astfel încât după tăierea lor să plantăm alte specii dendrologice de arbori şi arbuşti, dar ni s-a impus să realizăm un proiect. Cu ajutorul Institutului de Amenajări şi Cercetări Silvice suntem în procedura de realizare a proiectului, astfel încât să obţinem avizul de la Mediu pentru tăiere. Sperăm ca proiectul să fie gata în septembrie şi, în funcţie de ce spun proiectanţii, în perioada de toamnă-iarnă să trecem la tăiere, urmând ca în primăvară să facem plantări cu alţi arbori”, ne-a declarat Otilia Stoica, directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice Focşani.

Pentru proiect, de la bugetul local s-au alocat 12.000 de lei, urmând ca municipalitatea să aloce alte sume pentru lucrarea efectivă de tăiere. Conform legislaţiei silvice, tăierea se va face de către o firmă de exploatare a materialului lemnos.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu