vineri, aprilie 26, 2024
AcasăComuna meaSOVEJAFOTO Copiii din Soveja, dați dispăruți, găsiți într-o casă părăsită...

FOTO Copiii din Soveja, dați dispăruți, găsiți într-o casă părăsită din comună

Mobilizare a forțelor MAI, a autorităților și localnicilor din Soveja pentru găsirea a doi copii în vârstă de 9 și, respectiv, 10 ani. La căutări au participat polițiști, jandarmi, salvamontiști, pompieri, silvicultori, reprezentanți ai Primăriei Soveja, oameni din comună. Forțele MAI au folosit mijloacele tehnice din dotare precum și un câine special antrenat. Până la urmă, cei doi copii au fost găsiți teferi într-o hazna dintr-o casă părăsită. Ei au fost preluați de Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului. ”O poveste tristă, în care nu am fi vrut să fim parte. O poveste care are în spate multe necunoscute, urâte, dramatice, care vor lăsa semne adânci, sechele, în sufletele și caracterele acestor copii. I-am găsit ascunși într-o hazna nefolosită a unei case nelocuite, nu departe de locuința lor.
Fugiseră pentru că acasă nu e „acasă” pentru ei, iar teroarea zilnică, lipsa părinților, a educației, a dragostei și căldurii părintești… Iar dacă acestea lipsesc, acești doi mici pui de om mai au parte și de bătăi, de strânsul degetelor la încheietura ușii, de lovituri cu ce se apucă și unde se apucă…. E grea copilăria lor și, din nefericire, nici viitorul nu știm cum va fi. Sunt copii isteți, energici, care la cluburile extra școlare s-au comportat exemplar și care, în afara „familiei”, au arătat că sunt copii normali. Depinde de noi, cei „mari”, să demonstrăm că nu-i procreăm doar pentru a avea numere și nu ființe pe care să le iubim, să le educăm și să le creștem în medii sănătoase. Societatea va fi ceea ce modelăm acum.”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Primăriei Soveja.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu