Sâmbătă, 18 iulie 2026, în comuna Soveja, s-a desfășurat concursul de alergare montană „Cupa 23 Iulie”- ediția a VI-a, eveniment organizat cu prilejul aniversării Zilei Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea. Competiția a reunit la linia de start pompieri, polițiști, jandarmi, militari, precum și numeroși alergători din comunitatea sportivă a județului Vrancea și din județele învecinate, toți animați de dorința de a promova un stil de viață activ și de a cinsti memoria eroilor care și-au jertfit viața pentru țară.
Startul a fost dat din fața Primăriei Soveja, iar traseul montan s-a încheiat la Mausoleul Eroilor din Soveja, loc cu o profundă încărcătură istorică, unde a avut loc festivitatea de premiere. Alegerea acestui punct final a subliniat legătura dintre performanța sportivă, spiritul de sacrificiu și respectul față de cei care au luptat pe fronturile Primului Război Mondial.
Evenimentul a reprezentat mai mult decât o competiție sportivă, fiind o manifestare dedicată valorilor care definesc profesiile în slujba cetățeanului: curaj, disciplină, camaraderie, perseverență și onoare. Prin participarea numeroasă, „Cupa 23 Iulie” a demonstrat încă o dată că sportul poate deveni un puternic mijloc de consolidare a spiritului de echipă și de apropiere între instituțiile din domeniul ordinii și siguranței publice și comunitate.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea mulțumește tuturor participanților, voluntarilor, susținătorilor și partenerilor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului: Asociația „Pompierii Vrânceni”, Asociația Vrancea Montană, Consiliul Județean Vrancea, IPJ Vrancea, IJJ Vrancea, Salvamont Vrancea, Muzeul Vrancei, Asociația EcoFrontieră și Primăria Soveja. Prin astfel de inițiative, ne reafirmăm angajamentul de a promova mișcarea și un stil de viață sănătos, precum și de a cultiva respectul pentru istorie, tradiții și memoria eroilor. (Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU Vrancea)



