joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateFOTO Cine este pompierul lunii septembrie. Are cea mai periculoasă meserie

FOTO Cine este pompierul lunii septembrie. Are cea mai periculoasă meserie

De fiecare dată când pleacă la intervenţie se gândeşte la cei dragi şi la Dumnezeu deoarece viaţa lui se „joacă” pe teren minat, la propriu. De aceea se şi consideră un om norocos, pentru că în orice misiune are ocazia să privească moartea în faţă. Este vorba de „Pompierul lunii septembrie 2019”, plutonier adjutant Ocheană Dorel-Marinică, considerat unul din cei mai experimentaţi vrânceni în neutralizarea muniţiei găsite pe teritoriul judeţului. Meseria lui s-a desfăşurat mereu sub deviza “Cu viaţa mea apăr viaţa”. Este militar din anul 1991. Atunci a fost încadrat ca radiotelegrafist în cadrul Inspectoratului Judeţean de Protecţie Civilă Vrancea. După unificarea structurii de protecţie civilă cu Grupul de Pompieri Vrancea, şi-a continuat activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea. A făcut faţă multor schimbări în sistem, dar aceste schimbări i-au oferit posibilitatea să evolueze în carieră. Din anul 2005 este subofiţer, iar din anul 2006 face parte din Echipa pirotehnică. Datorită experienţei dobândite în decursul acestor ani, a putut finaliza cu succes misiunea din 17 septembrie, cea care i-a şi adus distincţia de „Pompierul lunii” la #ISUVrancea. În dimineaţa acelei zile a fost primită o solicitare prin 112, pentru a se interveni în localitatea Câmpuri, deoarece o echipă de detectoriști a descoperit câteva grenade îngropate în pământ. După ce au anunțat organele competente, aceștia au sistat căutările și au așteptat specialiştii pirotehnicieni. Dat fiind că, nici o persoană nu are voie să participe la misiunile de asanare a munițiilor rămase neexplodate, detectoriștii și-au încheiat activitatea în zonă și i-au lăsat pe specialiști să-și facă treaba. Echipa pirotehnică, formată dintr-un tânăr ofiţer şi un subofiţer experimentat, respectiv, plutonier adjutant Ocheană Dorel, a lucrat mai bine de opt ore pentru asanarea a 1087 grenade ofensive, model german, provenite din Primul Război Mondial. Având în vedere că grenadele, încă active, au fost descoperite în  pădure, la mare distanță de drum, într-o zonă neaccesibilă autoturismelor, transportul lor la autospecială s-a făcut pe jos. Acest lucru a mărit gradul de dificultate al intervenţiei şi i-a expus pe colegii noştri la un risc maxim. Dar, aşa cum ne-au obişnuit, aceştia au dat dovadă de un profesionalism desăvârşit, efectuând  operaţiunile de asanare fără probleme. Tainele meseriei le-a desprins de la maistrul militar Hornoiu Gabriel, care l-a şi sfătuit ca în orice misiune să acţioneze fără frică dar precaut. Aşa face şi în prezent, pentru că deşi este o meserie foarte periculoasă, atâta timp cât se cunosc toate cele necesare despre elementele de muniţie, accidentele pot fi evitate. Pirotehnia este meseria celor curajoşi şi foarte bine pregătiţi atât teoretic cât şi practic. Plutonierul adjutant Ocheană Dorel îşi aminteşte de prima intervenţie, ”era tot într-o zi de toamnă, ne-am dus la Slobozia Bradului şi am asanat un proiectil exploziv calibru 152 mm. Nu a fost cine ştie ce, dar o ţin minte. Apoi au urmat altele, cred ca am sute de misiuni la activ, dar îmi vin în minte acum doar cele importante, cum ar fi cea din octombrie 2015 de la Haret, când am asanat douăsprezece bombe de aviaţie de 50 kg sau cea din aprilie 2018 de la marginea Focşaniului, când am asanat şase bombe de aviaţie. Anul trecut, în urma decopertării unui teren pentru a construi o hală, un cetățean a descoperit, făcând săpături cu un excavator, o bombă de 500 kg. A alertat forțele de intervenție specializate iar prin urmare, noi ne-am deplasat la locul indicat. În urma cercetării terenului cu detectorul de metale, eu am fost cel care a descoperit alte cinci bombe de același calibru. Având în vedere că bombele nu puteau fi transportate până la poligonul special amenajat, autoritățile locale și județene au luat măsurile necesare pentru a executa misiunea de distrugere a acestora într-un loc mai apropiat, dar care să nu expună populația la pericol. Oricum, una dintre cele mai solicitante misiuni la care am participat este cea pentru am fost nominalizat şi desemnat „Pompierul lunii”. Din câte cunosc, este şi cea mai mare descoperire din judeţul Vrancea, pe acest tip de muniţie.” Conştientizează pericolul la care se expune dar are o satisfacţie deosebită că prin munca sa reuşeşte să evite producerea a zeci de accidente care ar putea fi fatale celorlalţi. “Pericolul este acelaşi şi pentru noi, orice element de muniţie dacă nu este manevrat corespunzător îţi poate deveni într-o secunda cel mai mare duşman. Pericolul devine mai mic doar atunci când știi ce trebuie făcut și respecţi toate măsurile de siguranță pe tot parcursul acțiunii. Această meserie presupune precizie, precauție, răbdare și tact. O misiune de asanare nu este limitată în timp deoarece se lucrează cu foarte mare grijă și atenție.

Trebuie să ai un foarte bun autocontrol și o mare stăpânire de sine, precum şi cunoștințe temeinice în domeniu deoarece aici nu se admit erori. Cu toate astea rămân surprins să văd cât de mulţi oameni ignoră riscurile şi depozitează chiar în propria locuinţă elemente de muniţie sau le transportă la centre de colectare a fierului. Pentru a preveni situaţiile de urgenţă generate de muniţia rămasă neexplodată, periodic, desfăşurăm activităţi de informare. De când s-a înființat Asociația Detectoriștilor din Vrancea, cu care avem o colaborare frumoasă, ori de câte ori au acţiuni de căutare – cercetare în care descoperă elemente de muniţie le facem câte un instructaj pentru a cunoaşte metodele legale şi de procedură specifice în astfel de cazuri. Totuşi, cred că în asemenea situaţii cel mai bine este, ca cetăţenii care găsesc elemente de muniţie, să nu le atingă şi să sune imediat la 112.” Sperăm ca sfatul colegului nostru să fie urmat de toată lumea iar lui îi dorim să i se îndeplinească dorinţa de a ieşi la pensie sănătos, cu toate că mai e ceva timp până la acel moment. Totodată, îl felicităm şi îi dorim ca norocul să-l însoţească, în continuare, la fiecare intervenţie.

SURSA: ISU Vrancea

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu