miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAdministratieFOTO Cauza surpării podului de la Vadu Roșca, aflat în...

FOTO Cauza surpării podului de la Vadu Roșca, aflat în reabilitare: apa a săpat puternic în mal

Președintele și reprezentanții Consiliului Județean Vrancea s-au întâlnit cu reprezentanții proiectantului și ai firmei care efectuează lucrări la podul de la Vadu Roșca, peste râul Putna, care s-a rupt în cursul serii de sâmbătă. Potrivit administrației județene, podul respectiv, de pe DJ 204D, este în lucru și s-ar fi surpat în urma precipitațiilor din ultimele zile. ”Primele informații indică faptul că râul Putna a fost deviat spre malul stâng, pentru a se putea lucra la picioarele podului, iar apa a ”săpat” puternic în mal mai ales în ultimele zile. Expertiza care va fi făcută foarte curând la podul de la Vadu Roșca va oferi toate răspunsurile așteptate de oamenii locului. În calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, vreau să transmit un mesaj foarte clar: cine a greșit va plăti. Nu ne jucăm nici cu viețile oamenilor, nici cu banii de la buget. Cei care își asumă proiectarea și realizarea unor lucrări trebuie să aibă în vedere, permanent, toate aspectele care presupun o investiție.”, a transmis președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.
Autovehiculele pot folosi o rută ocolitoare, prin Suraia, dar șoferii sunt sfătuiți să evite zona afectată în perioada următoare. Pe ruta respectivă va fi impusă o restricție de tonaj de 7,5 t. Potrivit administrației județene, pe drumurile județene din Vrancea sunt 146 de poduri din beton armat, 32 dintre acestea aflându-se în proces de reabilitare și consolidare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu