FOTO Casă celebră și istorică din Focșani, la vânzare

0
109

Imobilul de pe strada Cuza Vodă Nr. 6, în care a fost primit atât regele Carol al II-lea, cât şi căpetenia legionarilor, Corneliu Zelea Codreanu, casă care a aparţinut generalului Macridescu, este la vânzare pentru suma de 350.000 de euro.

Casa, în suprafaţă de 397 mp, se află acum în proprietatea lui Sorin Nicolae Plăcintă şi Adinei Maria Plăcintă, iar la viitoarea şedinţă de Consiliu Local aleşii nu vor exercita dreptul de preempţiune pentru cumpărarea imobilului, deşi la un moment dat, în vechiul consiliu local, s-a pus această problemă.

În momentul de faţă, imobilul s-a transformat dintr-un simbol arhitectural într-o ruină. Noii proprietari, nu s-au mai îngrijit în nici un fel să conserve clădirea, după ce acolo a funcţionat Grădiniţa 21, astfel că ea a devenit loc de pripas pentru boschetari şi câini vagabonzi.

Ferestrele au dispărut, bucăţi din gard la fel, iar apa se infiltrează prin pereţi, provocând şubrezirea lor.