FOTO Binecuvântare arhierească pentru obștea Mănăstirii Brazi

0
147

În Duminica Tuturor Sfinților, 14 iunie 2020, monahiile și credincioșii de la Mănăstirea vrânceană Brazi au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul a slujit în altarul de vară din incinta așezământului, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța pomenirii tuturor sfinților în Duminica întâi după Rusalii, subliniind că scopul vieții creștinului este dobândirea sfințeniei. „Chemarea la sfințenie: «Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este» (Matei 5, 48), a fost adresată de Mântuitorul Iisus Hristos nu doar anumitor categorii de oameni. Să nu înțelegeți că doar cei care s-au retras în pustie sau călugării din mănăstiri sunt chemați la sfințenie, ci toți creștinii care constituie Trupul răstignit și înviat al lui Hristos, adică Biserica, sunt îndemnați să-și asume drumul anevoios al desăvârșirii. Prin urmare, oricine poate să ajungă la sfințenie, dacă, desigur, împlinește ceea ce Mântuitorul Hristos ne-a împărtășit în Evanghelie și ne-a reamintit astăzi: mărturisirea Sa fără rușine, cu demnitate, curaj și fermitate, fidelitatea față de El, față de Biserică și față de Evanghelie și iubirea lui Dumnezeu, arătată în faptele de milostenie îndreptate asupra semenilor noștri. Iar cel care le împlinește pe toate acestea – desigur, nu prin puterile proprii, ci prin lucrarea Preasfântului Duh – nici nu-și dă seama că parcurge un drum al sfințeniei. Încât Părinții Bisericii ne atrag atenția asupra ispitei de autoevaluare duhovnicească, afirmând că cel ce-și închipuie că a ajuns la starea omului desăvârșit, în realitate nu a dobândit-o. De aceea, atitudinea sau viețuirea creștinului trebuie să fie caracterizată de virtutea smereniei, care se arată în ascultarea de Biserică și în îndeplinirea tuturor îndatoririlor pe care Hristos Domnul ni le-a încredințat prin Sfânta Evanghelie”, a menționat Arhiepiscopul Ciprian.

De asemenea, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a afirmat că, în această duminică, închinată sfinților din toate neamurile, se cuvine să reflectăm, fiecare în parte, la identitatea noastră de creștini, de fii ai lui Dumnezeu după har. „Să nu neglijați și să nu minimalizați această identitate și bogăția de daruri pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a revărsat și le revarsă continuu asupra Trupului Său – Biserica, în care noi, cler și popor, suntem mădulare vii. Să aveți totdeauna mintea ațintită spre Hristos, pentru că El este Mântuitorul nostru și știe mai bine decât noi ce avem nevoie pentru a ne purta crucea vieții până la capăt. Prin Duhul Sfânt, Care lucrează în Biserica Lui până la sfârșitul veacurilor, Domnul Hristos ne dăruiește tuturor puterea de a birui necazurile și suferințele vieții, de a ne asuma și lucrurile mai puțin plăcute cu care ne confruntăm, întărindu-ne în speranța că vom fi și noi integrați în ceata celor pe care îi va invita, la Judecata cea de obște, prin cuvintele: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii» (Matei 25, 34)”, a spus Chiriarhul locului.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a evidențiat rodnica lucrare duhovnicească și gospodărească desfășurată de obștea Mănăstirii Brazi, iar stareța așezământului monahal, stavrofora Eusebia Tașcă, i-a mulțumit Ierarhului pentru slujire și pentru purtarea de grijă arătată față de cunoscuta mănăstire vrânceană. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)