FOTO Arme de vânătoare, verificate pe un câmp de lângă Panciu

0

În data de 2 februarie a.c., în jurul orelor 15.40, o patrulă de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Vrancea în timp ce executa serviciul în zona străzii Progresului, a auzit două focuri de armă ce veneau dinspre drumul dispus paralel cu râul Şuşiţa, din oraşul Panciu.

În urma deplasării în zona respectivă, jandarmii au observat două persoane de sex masculin ce se aflau lângă un autoturism marca Volkswagen, iar la vederea jandarmilor au introdus în autoturism o armă şi un trepied improvizat.

Jandarmii au continuat verificările, în urma acestora a rezultat faptul că numitul I.D., după ce a fost la un armurier din localitatea Panciu pentru a-i calibra arma de vânătoare, a mers în extravilanul localităţii Panciu, pe malul răului Şuşiţa, pentru a verifica armele dacă au fost calibrate corespunzător, trăgând două focuri de armă în nişte ţinte improvizate şi pe un teren care nu este autorizat în acest sens.

În urma percheziţiei autovehiculului, aparţinând numitului C.D., au fost descoperite două arme de vânătoare prevăzute cu lunetă, 38 cartuşe cu glonţ şi un trepied improvizat folosit pentru verificarea armelor.

Jandarmii au primit sprijin de specialitate, la faţa locului, de la lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase.

Din cercetări  a reieşit şi faptul că numitul I.D. este deţinătorul legal al celor două arme şi a muniţiei, acesta deţinând permis de port armă.

Jandarmii au ridicat de la numitul I.D.  o armă de vânătoare marca BAIKAL, calibru 223 Remington, prevăzută cu lunetă, o armă marca CZ 550, calibru 7X64 mm, prevăzută cu lunetă, 38 cartuşe cu glonţ şi un trepied improvizat pe care le-au predat poliţiştilor  Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase.

 În cauză jandarmii au procedat la întocmirea actelor de sesizare ale organelor de urmărire penală. Astfel numitul C.D., pentru faptul că transporta acele arme fără drept, este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR   – faptă prevăzută şi sancţionată de art. 342,  din  Codul Penal, iar numitul I.D. este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de UZ DE ARMĂ FĂRĂ DREPT   – faptă prevăzută şi sancţionată de art. 343,  din  Codul Penal.

Actele de sesizare şi mijloacele materiale de probă au fost predate pe bază de proces verbal poliţiştilor din cadrul Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase pentru continuarea verificărilor în cauză.

SURSA: IJJ Vrancea