sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăSocietateFOTO Acțiuni umanitare ale preoților din Protoieria Focșani II,...

FOTO Acțiuni umanitare ale preoților din Protoieria Focșani II, în sprijinul bătrânilor din mai multe sate vrâncene

În perioada 2 mai – 15 iunie 2023, preoții din cuprinsul Protoieriei Focșani II s-au întâlnit în cadrul celor nouă cercuri pastoral-misionare. Programul activităților, desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte  Arhiepiscop Ciprian, a fost circumscris temei: „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.

În cadrul acestor întruniri, organizate sub coordonarea pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, au fost oficiate slujbe în sobor (Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu, Acatiste), s-au rostit predici și au fost prezentate referate. Ineditul întâlnirilor a constat în faptul că, de această dată, preoții care au găzduit desfășurarea cercurilor pastorale și-au condus colegii către persoanele vârstnice din parohiile lor, care trăiesc singure sau au locuința în zone izolate și greu accesibile, precum și spre instituții de ocrotire socială, în care sunt îngrijiți bătrâni. Dialogul între participanți a avut ca punct de plecare lucrările pe tema pastorației persoanelor vârstnice, întocmite de către pr. Silviu Roșca (Parohia Bizighești), pr. Aurel Cazacu (Parohia Bonțești), pr. Mircea Matei (Parohia Sihlea), pr. George Bari (Parohia Obilești) și pr. Ștefan Constantin (Parohia Golești I).

Colaborarea dintre parohii și-a dovedit frumusețea și utilitatea prin implicarea următorilor clerici: pr. Valentin Pantaze (Parohia Odobasca de Munte-Poiana Cristei), pr. Constantin Surlă (Parohia Podul Lacului), pr. Dan Curcă (Parohia Gugești II), pr. Ion Dănilă (Parohia Oreavu) și pr. Valentin Mirică (Parohia Gugești III), care au derulat activități social-filantropice destinate bătrânilor din satele izolate ale comunei Poiana Cristei și celor aflați în cele trei centre de îngrijire pentru vârstnici din comuna Gugești. Doamnele preotese Veronica Potop, Marlena Potop și alte membre ale Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, sprijinite de către părintele Constantin Potop, de la Parohia Neculele, ne-au călăuzit către enoriașii vârstnici ai acestei parohii din comuna Vintileasca. Tot în acest context, la căminul de bătrâni din comuna Măicănești, în ziua organizării cercului pastoral, masa de prânz și cina au fost oferite de către enoriașii Parohiei Râmniceni, îndrumați de către părintele paroh Ovidiu Blăgan.

Partea practică a întrunirilor preoțești din acest an a relevat faptul că prezența preotului în casele bătrânilor nevoiași sau singuri și în instituțiile de ocrotire socială este o normalitate a vieții din parohii. Salutul, firescul purtării, familiaritatea discuțiilor au arătat că între preot și bătrâni există o apropiată legătură, care, cu lumini și umbre, evidențiază valoarea și rostul familiei, a celei firești și a celei duhovnicești. (preot Adrian Papuc, secretar al Protoieriei Focșani II)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu