joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneFOTO Acțiuni complexe ale polițiștilor rutieri pe drumurile din județ

FOTO Acțiuni complexe ale polițiștilor rutieri pe drumurile din județ

În perioada 6 – 12 septembrie 2021, la nivel național, polițiștii rutieri acționează în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
Astfel, luni, 6 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea au acționat pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive. Marți, polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și a neacordării priorității de trecere pietonilor, iar miercuri au fost vizate abaterile săvârșite de către căruțași și bicicliști.
Astăzi, 9 septembrie, pe raza județului Vrancea au fost instituite filtre pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și persoane și pentru combaterea nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. Acțiunile au vizat verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport, perioadele de conducere, pauză și odihnă ale conducătorilor de autovehicule, portul centurii de siguranță, precum și prevenirea răspândirii infectărilor cu coronavirus. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu