duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSportFOTO 60 de copii au participat la lansarea Proiectului Academia de Fotbal...

FOTO 60 de copii au participat la lansarea Proiectului Academia de Fotbal Social

Proiectul Academia de Fotbal Social a fost lansat, miercuri după-amiază, pe stadionul orășenesc din Panciu. Antrenorii Paul Cioran, Octavian Bucătaru și Sorin Damian au împărțit cei 60 de copii prezenți în opt ateliere. Printre tinerii fotbaliști s-a aflat și fostul internațional Florin Răducioiu, care nu s-a ferit să  schimbe pase cu copiii prezenți și să-i învețe din tainele sportului rege. De altfel, Proiectul Academia de Fotbal Social prevede câte două antrenamente săptămânale, în centre de pregătire, identic cu centrele de selecție de la AC Milan, club la care a evoluat și Răducioiu.

După ședința de pregătire, copiii au fost împărțiți în echipe și au jucat fotbal pe șase terenuri. Fostul internațional Florin Răducioiu s-a declarat încântat de cele văzute la Panciu. Florin Radu Răducioiu a fost plăcut surprins să vadă că proiectul propus de AJF Vrancea este unul nou pentru Romania și în acelașți timp un proiect similar cu cele desfășurate de AC Milan. Florin a intrat imediat in atmosfera de antrenament propus de antrenorii Paul Cioran, Sorin Damian și Octavian Bucătaru, implicându-se și în exercițiile tehnice.  Academia de Fotbal Social se desfășoară în cadrul Proiectului Dezvoltarea fotbalului din județul Vrancea/ Sportul pentru toți, derulat în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea, instituție reprezentată la Panciu de Claudiu Matei și Cristi Irimia. Primăria Panciu a fost reprezentată de primarul Nicolai Mărăscu. (Sursa: AJF Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu