Echipa de juniori U17 a CSM Adjud 1946 a jucat un meci foarte important, în Campionatul Regiunii 6 Sud-Est – Grupa 1 la fotbal. Tinerii adjudeni au evoluat în deplasare, cu ACS Agrostar Tulucești, și s-au întors acasă victorioși, după un meci dramatic. ”Juniorii noștri merg mai departe după un meci extrem de disputat, în care au demonstrat caracter, determinare și multă maturitate în momentele decisive. La finalul timpului regulamentar, tabela a indicat scorul de 1-1, după o confruntare echilibrată, în care ambele echipe au luptat pentru calificare până la ultimul fluier. Soarta partidei s-a decis la loviturile de departajare, acolo unde băieții noștri au gestionat perfect presiunea momentului. Cu multă concentrare și sânge rece, aceștia s-au impus cu 4-2 și au obținut calificarea în faza următoare a competiției. Este o reușită care răsplătește munca depusă de jucători și staff-ul tehnic și care confirmă progresul acestei generații. Felicitări tuturor jucătorilor, antrenorilor și celor care au fost alături de echipă! Privim înainte cu încredere și determinare, pregătiți pentru următoarea provocare.”, se menționează într-un comunicat al clubului sportiv de pe malul Trotușului. Adjudenii s-au calificat, astfel, în finala regiunii.
Fotbal: juniorii Adjudului s-au calificat în finala regională, după un meci dramatic
0
164
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
