miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSportFotbal cu momente de reculegere în Liga Vrancei "Altdorf-Tehnik"

Fotbal cu momente de reculegere în Liga Vrancei „Altdorf-Tehnik”

În acest weekend este programată o nouă etapă din Liga Vrancei la fotbal. Deși a fost instituit doliu național pe teritoriul României, Asociația Județeană de Fotbal a decis ca meciurile programate în această etapă să se joace, iar la începutul partidelor să se țină un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei de la Clubul Colectiv din București.

„Consider că prin momentele de reculegere care vor avea loc înainte de începerea meciurilor ne arătăm respectul față de victime decât să amânăm etapa. La fel va fi și în competițiile de copii care au loc în acest weekend”, ne-a declarat Dan Dumitru, președintele AJF Vrancea.

De altfel, AJF Vrancea a transmis și un comunicat de presă în acest sens.

„Asociatia Judetean de Fotbal Vrancea în consens cu Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiilor îndurerate și este alături de toți cei care au avut de suferit în urma tragediei de vineri seara. Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească în pace pe cei dispăruți dintre noi! Astăzi, Guvernul României, a decretat doliu național. În memoria tuturor celor stinși din viață, vă solicităm să asigurați păstrarea unui moment de reculegere la începutul fiecărei partide programate în aceste zile.

Cu stimă, Dan Dumitru, presedinte Asociatia judeteana de Fotbal Vrancea”

În cele trei serii se vor juca nouă meciuri, din care două se vor disputa sâmbătă, iar restul duminică.

Programul etapei

Seria I

Duminică, 01 Noi 11:00 PODGORIA COTESTI – VOINTA RASTOACA
Duminică, 01 Noi 11:00 VOINTA CARLIGELE – SOIMII INTERNATIONAL MIRCESTI
Duminică, 01 Noi 11:00 VICTORIA VINATORI – FC VIITORUL BILIESTI

Seria a II-a

Duminică, 01 Noi 11:00 EUROMANIA DUMBRAVENI – AS UNIREA MILCOVU
Sâmbătă, 31 Oct 15:00 VOINTA SL.CIORASTI – VICTORIA GUGESTI
Sâmbătă, 31 Oct 15:00 DINAMO TATARANU – AS SURAIA

Seria a III-a

Duminică, 01 Noi 11:00 TROTUSUL RUGINESTI – UNIREA TIFESTI
Duminică, 01 Noi 11:00 VIITORUL HOMOCEA – ASS VICTORIA PUFESTI
Duminică, 01 Noi 11:00 GLORIA RACOASA – FCM ADJUD

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu