sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăActualitateFostul primar Decebal Bacinschi, condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul instrumentat...

Fostul primar Decebal Bacinschi, condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul instrumentat de DNA

După trei amânări de pronunțare, magistrații de la Tribunalul Vrancea au decis astăzi să-l condamne pe Decebal Bacinschi, fostul primar al municipiului Focșani, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată de DNA în urmă cu un an și jumătate. O pedeapsă de 2 ani și 9 luni, cu suspendare, a primit și Cristina Costin, fosta șefă de la serviciul Investiții din Primăria Focșani. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, Bacinschi Decebal-Gabriel, în calitate de primar al municipiului Focşani, cu intenţie, a atribuit în mod direct, către o firmă „agreată”, un contract privind obiectivul „Instalaţii de iluminat ornamental în Piaţa Unirii – Municipiul Focşani” şi ulterior a achitat contravaloarea lucrărilor, deşi ştia că preţul acestora este supraevaluat.

În ambele situaţii, edilul a acţionat contrar dispoziţiilor legale, rezultatul acestor acţiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 394.855 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în cuantum de 267.482 lei de către societatea respectivă.

„În demersurile sale, edilul a beneficiat de ajutorul inculpatei Costin Maria-Cristina, care, în calitatea de şef Serviciu Investiţii, Administrarea Fondului Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Focşani, a întocmit şi avizat mai multe documente pentru atribuirea contractului respectiv şi ulterior pentru efectuarea plăţilor. De menţionat este faptul că, la data încheierii contractului, instalarea ornamentelor de sărbători era deja finalizată”, a precizat DNA. Primăria Municipiului Focşani a comunicat că nu se constituie, la acest moment, parte civilă în prezentul dosar penal. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparţin celor 2 inculpaţi. Decizia Tribunalului Vrancea este AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu