sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPoliticaForța Dreptei și USR au depus moțiunea simplă ”Îndrăznesc să susțin educația”

Forța Dreptei și USR au depus moțiunea simplă ”Îndrăznesc să susțin educația”

Parlamentarii partidelor de opoziție Forța Dreptei și USR au depus astăzi, în plenul Camerei Deputaților, moțiunea simplă intitulată „Îndrăznesc să susțin educația”, în contextul grevei generale din sistemul de învățământ. În motivarea acestei inițiative, parlamentarii celor două partide susțin că țara noastră traversează una dintre cele mai serioase crize sociale din ultimii 18 ani, greva cadrelor didactice fiind pe deplin justificată, din cauza subfinanțării educației și a salariilor neatractive din sistem.
”Subfinanțarea educației a condus la rezultate dezastruoase pentru România, cum ar fi:
-„Primul loc” în Europa la părăsirea timpurie a școlii cu un procent de 16% al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care nu mai urmează studiile (2022, date Eurostat);
-Ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 ani ce au studii universitare. Cu doar 25% suntem departe de media europeană de 42% şi de ținta de 45% vizată de UE până în 2030 (2022, date Eurostat);
-Gradul de alfabetizare funcțională pentru elevii români ani este extrem de scăzut, peste 40% dintre elevi plasându-se în zona „nefuncţional” în ultimii ani, indiferent de testele folosite și de metodologia utilizată
-Inechitatea salarială din domeniul bugetar care plasează salariul mediu din ȋnvăţământul românesc între codașii Europei.
Aceste date sunt doar vârful icebergului dezastrului din sistemul educațional şi este evident că greva profesorilor reprezintă un gest de disperare. Parlamentul României și Guvernul României trebuie să ia în serios aceste situații și să schimbe paradigma subfinanțării sistemului educațional.
În Programul de guvernare aprobat de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 42/2021 pentru acordarea încrederii Guvernului se menționează că „Pentru operaționalizarea acestui proiect, Guvernul va susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB) și de până la 3% din bugetul național (1% din PIB) pentru finanțarea publică a cercetării, complementar cu finanțarea asigurată prin PNRR, sub tutela Proiectului „România Educată“”.
Având în vedere că încrederea acordată Guvernului a fost acordată pentru realizarea Programului de guvernare asumat,
Camera Deputaților solicită Guvernului României, prin prezenta moțiune:
-Luarea tuturor măsurilor necesare în vederea pregătirii bugetului pentru anul 2024 în conformitate cu Programul de guvernare, care să cuprindă minimum 18% din bugetul național / 6% din PIB;
-Creșterea de îndată a salariilor profesorilor conform principiului „salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”.”, se arată în textul moțiunii.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu