sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPoliticaForța Dreptei a lui Ludovic Orban a devenit, oficial, partid politic

Forța Dreptei a lui Ludovic Orban a devenit, oficial, partid politic

Partidul Forța Dreptei a dobândit, astăzi, personalitate juridică. Liderul formațiunii, Ludovic Orban, susține că noul său partid vrea să-i reprezinte pe cei 6 milioane și jumătate de români care l-au votat pe președintele Klaus Iohannis și care ”au fost trădaţi de Iohannis, care, în loc să aducă ce a promis românilor, a readus PSD la putere”. Mai mult, fostul președinte al PNL își aseamănă noua formațiune cu marile partide din democrațiile lumii: Partidul Republican din SUA, Partidul Conservator din Marea Britanie, Uniunea pentru Mișcarea Populară din Franța sau creștin-democrații din Germania. ”Practicăm un liberalism care continuă tradiţia PNL, un liberalism naţional, puternic ancorat în tradiţiile şi valorile specifice ale poporului român, un liberalism care are la bază instituţii fundamentale: familia, biserica, comunitatea locală, şcoala”, a declarat Ludovic Orban.

Partidul Forța Dreptei a fost înființat de 16 deputați și senatori care au plecat din PNL după congresul național al partidului din 25 septembrie 2021. Printre aceștia se numără și cei doi deputați aleși pe lista PNL Vrancea la alegerile parlamentare din 2020: Ion Ștefan și Ionel Dancă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu