miercuri, mai 15, 2024
spot_img
AcasăStiri InterneFonduri importante de la buget pentru programe de energie verde, protecția mediului,...

Fonduri importante de la buget pentru programe de energie verde, protecția mediului, eficiență energetică, gestionarea deșeurilor, educație ecologică

În ședința de Guvern din această săptămână s-a adoptat un buget mărit pentru Administrația Fondului pentru Mediu, care derulează mai multe programe în acest domeniu. Acestea nu se referă doar la înnoirea parcului auto și al aparaturii electrocasnice, ci vizează aspecte din viața de zi cu zi: gestionarea deșeurilor, energie verde, eficiența energetică a clădirilor, spații verzi, împăduriri ș.a. Iată, mai jos, programele specifice derulate de APM:

SISTEME FOTOVOLTAICE – Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi a livrării surplusului în reţeaua naţională, cu un buget de 986 milioane lei, care va fi distribuit astfel:

– 686 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor şi încheierea contractelor cu persoanele fizice care au fost înscrise în Program în sesiunea desfăşurată în luna decembrie 2021;

– 300 de milioane de lei pentru relansarea înscrierilor în Program în cursul anului 2022.

ILUMINAT ECOLOGIC PUBLIC STRADAL – Programul privind iluminatul public stradal (lămpi cu LED) va continua, având alocat pentru anul acesta un buget de 1 miliard de lei, astfel:

– 500 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor şi încheierea contractelor aferente cererilor de finanţare depuse în sesiunea desfăşurată în anul 2021;

– 500 de milioane de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI PUBLICE – Programul privind creşterea eficienţei energetice în clădiri publice are un buget de 2,8 miliarde de lei, astfel:

– 1,4 miliarde lei pentru aprobarea dosarelor şi încheierea contractelor de finanţare în urma sesiunii desfăşurate în anul 2021;

– 1,4 miliarde lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

INFRASTRUCTURĂ VERDE – Programul privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in în localităţi are un buget de 1 miliard de lei:

– 500 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor şi încheierea contractelor de finanţare în urma sesiunii lansate în anul 2021;

– 500 de milioane de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

GESTIONAREA DEŞEURILOR – Un buget de 1 miliard de lei este prevăzut pentru lansarea unei sesiuni de finanţare şi încheierii contractelor destinate acordării de sprijin financiar operatorilor economici, în vederea realizării investiţiilor care au ca scop reducerea impactului deşeurilor asupra mediului şi sănătăţii populaţiei şi reducerea consumului de resurse.

EDUCAŢIE ŞI CONŞTIENTIZARE – Educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului este o componentă care are dedicat un buget de 65 de milioane de lei, necesar susţinerii a două programe diferite:

– 15 milioane de lei pentru relansarea sesiunii şi încheierea contractelor aferente, în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor, al cărui ghid de finanţare a fost aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1196/2018, având ca obiectiv finanţarea proiectelor de conştientizare a publicului cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor şi ca beneficiari MMAP şi consiliile judeţene, inclusiv Municipiul Bucureşti. Precizăm că AFM a încheiat contract de finanţare cu MMAP, urmând ca, ulterior îndeplinirii obiectului acestuia, să fie lansată sesiunea destinată consiliilor judeţene;

– 50 de milioane de lei pentru lansarea sesiunii de finanţare şi încheierea contractelor aferente în cadrul unui nou program de conştientizare, având ca solicitanţi eligibili organizaţiile neguvernamentale în parteneriate cu UAT, unităţi de învăţământ şi instituţii publice.

Potrivit Ministerului Mediului, vor mai primi finanţare programe vizând:

– Dezvoltarea infrastructurii velo în România. Finanţare piste de biciclete – 500 de milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanţare în anul 2022.

– Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţile din mediul urban – 50 de milioane de lei pentru asigurarea bugetului necesar lansării unei sesiuni noi în anul 2022.

– Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin împădurirea terenurilor – 200 de milioane de lei pentru organizarea unei  sesiuni de depunere a proiectelor în cadrul programului privind împădurirea terenurilor în 2022.

– Protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică – 70 de milioane de lei pentru asigurarea bugetului necesar lansării sesiunii de finanţare în cadrul Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică. (sursa: Guvernul României)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu