vineri, mai 3, 2024
AcasăSocietateFocșaniul va găzdui un simpozion internațional al profesorilor de educație fizică și...

Focșaniul va găzdui un simpozion internațional al profesorilor de educație fizică și sport

Asociația Județeană a Profesorilor de Educație Fizică și Sport din Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea organizează, pe 28 mai, Simpozionul internațional intitulat „Perspective oferite de actualul context educational în domeniul educației fizice și al sportului românesc”. Înscrierea participanților și trimiterea lucrărilor au ca termen limită data de 22 mai. ”Suntem încredințați că participarea dumneavoastră la acest eveniment i-ar spori acestuia notorietatea și i-ar consolida caracterul științific! Ne dorim să reușim împreună să ducem la bun sfârșit o activitate care să reașeze disciplina noastră pe locul pe care îl merită în sistemul de învățământ, iar sportul de performanță să poată fi ajutat inclusiv pe această cale să iasă din conul de umbră în care se află de ceva timp! Acest simpozion se desfășoară în cadrul proiectului Vrancea în mișcare.”, au transmis profesorii de educație fizică și sport. Mai multe detalii despre eveniment, în materialul de mai jos.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu