sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăFocsaniFocșăneni amendați pentru că au aruncat gunoaie și moloz pe un teren...

Focșăneni amendați pentru că au aruncat gunoaie și moloz pe un teren de la marginea orașului

La data de 13.04.2021, în jurul orei 21, polițiștii locali aflați în timpul serviciului au depistat două persoane care au descărcat moloz și gunoaie dintr-o căruță, pe un teren agricol situat pe DN 23, la ieșirea din municipiul Focșani, în zona cartierului „Democrației”. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit identitatea celor doi, respectiv M.S. și S.B. (minor), domiciliați în Focșani, care au recunoscut faptul că au depozitat moloz și gunoaie pe respectivul teren agricol.
S-a procedat la sancționarea contravențională a celor două persoane cu amendă în valoare de 300 lei și respectiv 150 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 5 lit n din H.C.L. 25/2017 privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoanelor juridice precum și ale cetățenilor privind gospodărirea municipiului Focșani. De asemenea, cei doi au fost determinați să efectueze curățenia pe terenul agricol și să încarce în căruță molozul și gunoaiele.
Rugăm pe această cale cetățenii municipiului Focșani să sesizeze astfel de încălcări ale legii la numerele de telefon 0237215005 / 0237215030 de la dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Focșani pentru a putea lua cu celeritate măsurile legale care se impun. (Poliția Locală Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu