marți, aprilie 23, 2024
AcasăFocsaniFocșănean cercetat de criminaliștii din Iași după ce ar fi cumpărat o...

Focșănean cercetat de criminaliștii din Iași după ce ar fi cumpărat o mașină cu bani falși

La data de 11 mai 2021, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Focşani, în cadrul unui dosar penal de punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune. Din cercetări a reieşit că, la data de 10 mai 2021, în timp ce s-ar fi aflat în parcul auto al unei societăţi comerciale, din judeţul Iaşi, un bărbat ar fi indus în eroare o persoană, prin prezentarea ca adevărate a 30 de bancnote contrafăcute din cupiură de 100 de euro, ediţie 2019. Acesta ar fi deţinut bancnotele şi le-ar fi pus în circulaţie în momentul în care le-ar fi folosit la cumpărarea a unui autoturism de la persoana respectivă, cauzând un prejudiciu de 3.000 de euro. Persoana bănuită a fost condusă la audieri, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, aceasta a fost reţinută de poliţişti, pentru 24 de ore. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea. La activităţi au participat şi jandarmi. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale. (IGPR)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu