Foc pus intenționat la o gospodărie din Popești. Două femei au suferit atac de panică

0
354

4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit azi noapte, în jurul orei 01:30, în cooperare cu SVSU Popești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Popești. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, la nivelul acoperișului și anexelor, cuprinzând o suprafață de circa 350 mp. Pompierii militari au localizat imediat incendiul, care amenința să se propage la gospodăriile învecinate, reușind să stingă focul în limitele găsite, după mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările.

În timpul intervenției, două persoane de sex feminin, una în vârstă de 74 de ani și cealaltă în vârstă de 81 de ani, au suferit atac de panică. Paramedicii le-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, însă, cu toate că le-au fost explicate consecințele, pacientele au refuzat transportul la spital. În urma incendiului, au ars: acoperișul locuinței construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de aproximativ 150 mp, anexe în suprafață de circa 200 mp, precum și alte bunuri de uz casnic și gospodăresc. Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. (ISU Vrancea)