joi, aprilie 25, 2024
AcasăComuna meaMAICANESTIFoc pus intenționat la o anexă gospodărească din Râmniceni/ Au ars mai...

Foc pus intenționat la o anexă gospodărească din Râmniceni/ Au ars mai multe bunuri, printre care și un tractor

Un incendiu a cuprins noaptea trecută o anexă din satul Râmniceni, comuna Măicănești. Apelul care anunța evenimentul a fost primit la numărul unic de urgență 112, imediat după miezul nopții, în jurul orei 00:20. În cel mai scurt timp, spre locul indicat s-au deplasat trei echipaje de la Detașamentul de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Totodată, în cooperare cu pompierii militari, au acționat și pompierii voluntari aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Măicănești, cu o autospecială de stingere.

La momentul sosirii echipajelor, ardeau generalizat o anexă și bunurile depozitate în interior, mai mulți baloți de furaje și un tractor. Echipajele de stingere au acționat pentru localizarea focarelor și limitarea pagubelor, reușind să lichideze incendiul în limitele găsite, după aproximativ 2 ore de luptă cu flăcările. În urma evenimentului provocat, cel mai probabil, ca urmare a folosirii intenționate a sursei de aprindere, au ars: o anexă de aproximativ 80 mp construită din lemn și învelitoare din tablă, un tractor, o betonieră și aproximativ 500 de baloți de furaje. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu