joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneFlorin Cîțu vrea ca preoții și pastorii să se implice în campania...

Florin Cîțu vrea ca preoții și pastorii să se implice în campania de vaccinare, în special în mediul rural

Premierul Florin Cîţu a anunțat că reprezentanții cultelor religioase se vor implica în campania de vaccinare împotriva COVID-19. În cursul zilei de sâmbătă, șeful Guvernului a discutat, la Sibiu, cu reprezentanții cultelor, iar aceștia și-au exprimat disponibilitatea de participare la campania pro-vaccinare. Implicarea acestora va fi, în mod special, în mediul rural. ”Astăzi (n.r. – sâmbătă) am avut o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase din Sibiu, recunoscute la nivel național. Avem nevoie de sprijinul lor pentru campania de vaccinare. Discuția a fost foarte bună, aici, la nivelul județului Sibiu. Vor fi caravane la nivel local, mai ales în mediul rural, iar preoții vor să se implice. Au avut o solicitare: să existe materiale de informare de unde cetățenii să se informeze despre vaccinare înainte de a alege să se imunizeze. Aș vrea să atrag atenția asupra unei remarci a unui reprezentat al cultelor, în această discuție. Pentru credincioși, este foarte importantă puterea exemplului. Dacă preotul este vaccinat, capătă încredere și enoriașii în vaccin. Sper ca exemplu județului Sibiu să fie preluat de toate județele. Avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română și de toate cultele în campania de vaccinare.”, a  scris Florin Cîțu pe Facebook.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu