duminică, aprilie 28, 2024
AcasăActualitateFirma Aviputna Goleşti, amendată cu 50.000 de lei pentru mirosurile pestilenţiale din...

Firma Aviputna Goleşti, amendată cu 50.000 de lei pentru mirosurile pestilenţiale din Focşani

De vineri seara şi până astăzi, inclusiv,  Focşaniul a fost invadat de mirosuri de nesuportat. Sâmbătă dimineaţa, Garda de Mediu Vrancea s-a autosesizat, astfel că au fost verificate toate punctele care ar fi putut fi sursa mirosurilor. Comisarii de mediu a identificat în final o fermă de creştere a păsărilor din Goleşti, unde se transportă şi se depozitează pe terenurile proprii cantităţi importante de dejecţii de pasăre. Este vorba despre firma Aviputna de la Goleşti, care a fost amendată de comisarii de la Mediu cu suma de 50.000 de lei. “Administrarea ca fertilizant a dejecţiilor s-a făcut prin nerespectarea tehnicilor şi etapelor de fertilizare prevăzute în autorizaţia de mediu, societatea transportând dejecţiile fermentate cu mijloace care permit eliberarea de emisii în atmosferă, iar depozitarea temporară pe o suprafaţă relativ mare în câmp, nepermisă de autoritatea de reglementare şi neîncorporarea imediată în sol, aşa cum prevede Codul bunelor practici agricole, au determinat, sub influenţa condiţiilor meteo, o vaporizare intensă. S-au dispus măsuri imediate de interzicere a operaţiunilor de transport a dejecţiilor, încorporarea imediată a dejecţiilor depozitate în câmp, efectuarea în continuare a acestor acţiuni cu respectarea strictă a regulilor stabilite prin actele de reglementare”, potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu