vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCulturăFilm despre rolul Reginei Maria în primul război mondial, la Mausoleul Mărășești

Film despre rolul Reginei Maria în primul război mondial, la Mausoleul Mărășești

Asociația pentru Dialog Intercultural vă invită vineri, 23 noiembrie 2018, ora 13.30, la Mausoleul Mărășești, pentru a viziona filmul “Inima Nomadă a Marii Uniri”, un documentar mărturie despre rolul Reginei Maria în timpul Primului Război Mondial. Filmul, realizat sub îndrumarea Taniei Nicolau (realizator) și a lui Silviu Gherman (producător) este rezultatul proiectului Inima Nomadă a Marii Unirii finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul aniversării Centenarului Marii Uniri. Proiecția filmului va fi urmată de dezbaterea cu tema “Rolul femeilor în primul Război Mondial”.

Cu ocazia Centenarului este necesară scoaterea în evidență a celei mai importante personalități feminine din timpul Primului Război Mondial, Regina Maria, cea fără de care eforturile celor care au luptat pe front ar fi rămas sterile în consecințe istorice. Prin acest film se evidențiază rolul internațional de excepție pe care l-a jucat regina în timpul Conferinței de Pace de la Paris, în SUA și în Marea Britanie. Maria, Regina României, a fost cea care i-a împiedicat pe regele Ferdinand și guvernul condus de Ion I.C. Brătianu să accepte o pace umilitoare, întorcând spatele Antantei și, în acest fel, implicit să rateze crearea României Mari. A fost recunoscută drept ctitora diplomatică a întregirii României de presa occidentală a vremii. Documentarul “Inima Nomadă a Marii Uniri”, realizat de către specialiști în domeniu,  face cunoscut publicului o altă perspectivă a istoriei românilor, lucruri mai puțin cunoscute despre Regina Maria și accentuează rolul femeilor în primul război mondial și în Adunarea Națională de la Alba Iulia. Au dat curs invitației de a participa la realizarea documentarului oameni de cultură și specialiști în domeniul istoriei monarhiei precum: prof.dr.univ. Maria Bucur, specialist de anvergură internațională în Primul Război Mondial, profesor la Indiana University, SUA; prof.dr.univ. Mihaela Miroiu, cea care a introdus feminismul în România, profesor la SNSPA, prof. Doru Dumitrescu, istoric, expert în istoria monarhiei României, Ștefan Dumitrache, istoric, directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeș, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

“Inima Nomadă a Marii Uniri”, care pornește pe urmele Reginei Maria, se adresează în special elevilor, studenților și tinerei generații pentru că prezintă o parte necunoscută sau prea puțin cunoscută a istoriei românilor. Filmul va fi trimis la Casele Corpului Didactic din țară și la Inspectoratele Școlare, cu scopul de a fi folosit ca material didactic auxiliar la cursuri.

Filmul documentar “Inima Nomadă a Marii Uniri” va avea, timp de o lună, proiecții în toată țara, însoțite de dezbateri, conferințe și mese rotunde despre istoria românilor. De asemenea, pe 24 noiembrie, documentarul va ajunge la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bặlți, Republica Moldova, urmând ca ultima proiecție să fie la Curtea de Argeș de 1 Decembrie. În data de 27 noiembrie, “Inima Nomadă a Marii Uniri” va participa la cea de-a treia ediție a Galei UNESCO.

Proiectul Inima Nomadă a Marii Uniri, inițiat și organizat de către Asociația pentru Dialog Intercultural are ca parteneri: Comisia Națională a României pentru UNESCO, Muzeul Naţional Cotroceni, SNSPA, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul Municipal Curtea de Argeș, CEPC (Onești), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, R. Moldova. (comunicat Asociația pentru Dialog Intercultural)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu