marți, aprilie 16, 2024
AcasăCulturăFestivalul „Classic for Teens”, ediția a III-a, începe pe 22 septembrie

Festivalul „Classic for Teens”, ediția a III-a, începe pe 22 septembrie

Festivalul “Classic for Teens” revine între 22 septembrie şi 2 octombrie 2022 la Focşani, cu a treia ediţie, director artistic fiind în acest an Mara Dobrescu, pianistă de origine română stabilită în Franța. Principalele instituţii culturale ale municipiului Focşani, Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia şi Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia, dar şi alte spaţii emblematice din oraş, vor găzdui evenimentele acestui proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu susținerea Consiliului Județean Vrancea, festival pe care organizatorii l-au propus orașului natal începând din 2020, după douăzeci de ani de intensă activitate culturală în Italia.

Deja un reper cultural de tradiţie al zonei, festival cu vocaţie internaţională, „Classic for Teens” aduce arta și muzica clasică mai aproape de publicul tânăr, mai aproape de cei care au mai mare nevoie de ea. În mod deosebit în acest an, “Classic for Teens” aduce împreună personaje din spaţiul cultural, dar şi din zona educaţională sau socială, urmărind ceea ce şi-a propus de la început, educarea publicului tânăr pentru consumul cultural, dezvoltarea abilităţilor creative ale acestuia, dar și dezvoltarea educației artistice specializate. Cea de-a treia ediție a “Classic for Teens” – desfășurată sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Italiene în România și al Institutului Italian de Cultură din București – este realizată de Asociaţia PropatriaVOX din Focșani, cu susținerea Consiliului Județean Vrancea și al autorităților locale din Municipiul Focşani, în colaborare cu Corpul de Solidaritate Europeană, Asociația culturală româno-italiană Propatria (Roma), Asociaţia pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Pro Contemporania din București, Muzeul Național George Enescu din București, Liceul de Arte Gh.Tattarescu din Focșani, Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia și Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focșani, Colegiul Național Unirea din Focșani, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Episcopia Romano-Catolică Iași, Universitatea Alexandru Ioan Cuza și Universitatea București –  filiala Focşani. Deschiderea festivalului va aduce în seara de 22 septembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului Municipal Maior Gheorghe Pastia, artişti de anvergură internaţională, precum soprana Rodica Vică, violonista Clara Cernat şi pianistul Thierry Huillet, sub genericul Romanian Music Journey. Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul și muzicologul Luminița Arvunescu. Întregul festival, bazat pe o intensă cooperare culturală internațională, aduce împreună artiști plastici și muzicieni  de renume internaţional, care, alături de tinerii artiști și muzicieni în devenire, elevi care studiază la instituțiile de învățământ din Focşani și împrejurimi, vor susţine concerte la Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia, Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia, Universitatea Al. I. Cuza – filiala Focșani, Biserica Romano-Catolică Sfinții Petru şi Pavel, majoritatea expoziţiilor fiind găzduite de galeriile de artă din oraş, sau de foyerele sălilor de spectacol, în timp ce masterclass-urile de video-jurnalism şi pictură vor avea loc la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu”, iar cele muzicale la Ateneul Popular.

Rezultat al unei formule de producție artistică interdisciplinară, situându-se la intersecția a două arte – muzica și artele plastice – cu domeniul educaţional (masterclass), “Classic for Teens” este un eveniment a cărui diversitate se regăseşte atât în îmbinarea între muzică, arte vizuale şi educație prin tipul de evenimente – concerte de muzică clasică, expoziții de artă plastică, masterclass de perfecționare muzicală și ateliere de picture –, cât şi în ţările din care vin artiștii invitaţi (Austria, Franța, Italia, Republica Moldova și România). Vor putea fi ascultaţi în concert la “Classic for Teens” soprana Rodica Vică (România-Austria), violonista Clara Cernat (România-Franța) și pianistul și compozitorul Thierry Huillet (Franța), violonceliștii Ștefan Cazacu și Mircea Marian (România), Andreea Butnaru – povestitor şi pianist; Adrian Florescu – violonist solist, Florin Mitrea – violoncelist solist, Alin Chelărescu – tânăr compozitor și Andrei Nicolescu – regizor muzical, creator de content vizual, pianistul Daniele Terribile (Italia), flautistul Matei Ioachimescu (România-Austria) și pianista Mara Dobrescu (România-Franța) și pianistul Eugenio Abruzzese (Italia). De asemenea, în cadrul “Classic for Teens” Festival vor fi vernisate trei expoziții: George Enescu și Casa Regală a României realizată în parteneriat cu Muzeul Național George Enescu din București și expozițiile personale realizate de acuarelistul Igor Sava (Republica Moldova-Italia) și pictorul George Cristea (România). Evenimentele organizate în cadrul celei de-a treia ediții a “Classic for Teens” vor fi prezentate de actorul Sorin Frâncu și muzicologul și jurnalistul Luminița Arvunescu, iar coprezentatori vor fi Karla Duca, Daria Boboc, Andra Tontoroiu și Alexandra Grigoraș.(sursa: organizatori)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu