sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăCulturăFestivalul BOOVIE se desfășoară, în această săptămână, la Iași

Festivalul BOOVIE se desfășoară, în această săptămână, la Iași

Boovie, festivalul internațional de book-trailere realizate de elevi, ajuns la a IX-a ediție, se va desfășura la Iași, în perioada 23-26 iulie, CARTEA fiind personajul principal al ediției. Sloganul ediției este Hooked on the Book, iar alegerea municipiului Iași ca oraș gazdă este justificată de renumele său de capitală a lecturii. În cursa pentru Premiile Boovie au intrat 661 echipe (7151 participanți), dintre care 540 de echipe au finalizat înscrierea şi au trimis trailerele. Acestea au intrat în mai multe etape de jurizare, iar ultima evaluare se va desfășura chiar în timpul festivalului, care se va încheia cu decernarea Marilor Premii ale juriului, în cadrul Galei Boovie. Programul include peste 50 de evenimente – ateliere, mini-conferințe, proiecții de film, întâlniri cu personalități din diverse domenii de interes pentru participanți.

Suntem bucuroși să avem alături de noi câteva repere din televiziune sau mediul online, oameni a căror prezență ne umple de entuziasm  – Irina Păcurariu, celebra prezentatoare TVR, care va ține o prelegere la scenă deschisă, Idoli: Portret Robot; Vlad Adamescu și Răzvan Petri, fondatorii Politică la Minut, proiectul înființat pentru a explica simplu și nepărtinitor tinerilor ce se întâmplă în politică; Ioana cu Pancarta, creatoarea de conținut care aduce zâmbete pe fața a mii de oameni, prin conținutul ei autentic. Reprezentanți ai UNATC București – Iulia Voicu și tinerii proiectului Teatru pentru Bac, se vor întâlni cu colegii lor de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași – Oana Sandu, Laura Bilic, Adrian Buliga și Andrei Botnaru. Ne vor împărtăși din cunoștințele și din experiența lor în domeniu în ateliere atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Tot în ceea ce privește arta actorului & cinematografia, vom avea ateliere susținute de regizorul Iulia Rugină, actrița Diana Cavaliotti, facilitator SuperTeach Diana Sabău și de Anamaria Ghiban & Cristina Mocanu, fondatoare ale proiectului PISC – Profesorii inovează școala, vechi prietene ale Boovie. Lor li se alătură foști participanți – clubul de cinematografie MOVLA și eleva-jurat a ediției a șaptea, care este studentă la MetFilm School Berlin, Diana Cheivan.

Avem ateliere și pentru iubitorii de poezie și de literatură, la care participanții sunt invitați să se fie cu adevărat hooked on the book, susținute de Nicoleta si Emil Munteanu, fondatorii ALECART,  Eli Bădică, editor & coordonatorul imprintului n’autor, studentele Andrada Strugaru și Mălina Turtureanu. În fiecare an, încercăm să extindem aria tematică și să abordăm și subiecte care să facă elevii să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc. Tocmai de aceea, suntem foarte bucuroși că Ștefan Popa, trainer Forum Expert, Vlad Adamescu și Răzvan Petri (Politică la minut), Ștefan Vasilică și Anca Gîlca, din partea Asociației Leaders, și profesoară MERITO Diana Cătălina Popa ne-au acceptat invitația. De asemenea, Silviu Totelecan vine pentru a doua oară la Boovie, iar Nicolae Seghedin ne va vorbi despre cum se împletesc tehnica și arta.

În ceea ce privește dezvoltarea personală, trainerii cu experiență Ascendis Marina Marcu și Vlad Basarabescu rămân aproape de festival și anul acesta, iar lor li se alătură Ciprian Ouatu, trainer coordonator regional Iași. Una din noutățile ediției este atelierul pentru părinți adus de prietenii de la Pepco, la care sunt invitați atât însoțitorii traileriștilor, cât și părinții participanților din Iași – aceștia vor explora importanța dialogului sincer și deschis cu copiii noștri, în cadrul campaniei #discuțiidininimă cu familia. Având în vedere numărul mare de participanți, avem pregătită o piesa de teatru adusă cu ajutorul tinerilor de la UNATC, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, dar și două filme powered by Ora de cinema, partenerii noștrii cu tradiție – Dancing Queen, în regia Aurorei Gossé, Norvegia, 2023, și Excursia, în regia Unei Gunjak, Bosnia și Herțegovina, 2023.

Juriul va decerna Marele Premiu joi seară, la ora 20, pentru gimnaziu și liceu la categoriile actorie, regie, scenariu, coloana sonoră originală, imagine, costume, montaj și editare. Cel mai bun trailer din ediția aceasta va fi recompensat cu Marele Premiu Boovie, unicul premiu de acest fel din concurs, în valoare de 1000 de euro. Avem un parteneriat îndelungat cu AG Media, creatorii aplicației Boovie, care ne ajută zi și noapte să ducem experiența Boovie la un alt nivel. Festivalul nu ar fi fost posibil fără sponsorii noștri cu tradiție, care ne susțin de ani de zile — Dedeman, Fundația Bosch România, Pepco, Profi, BCR, Rikora, Digi, certSign și IC Consulting. Acestora li se alătură Primăria Iași, care alocat o sumă pe baza legii 350, referitoare la finanțările nerambursabile pentru activități non-profit, Auchan, Yonder, Neosoft, Ceproinv, Farmacia Tei, Aquatique, Vrancart, Expert Glass, Venus Print.

Ne mândrim să avem alături parteneri educaționali de prestigiu: Ascendis, un exemplu de profesionalism și un far de inspirație pentru noi încă de la început, care va acorda Marile Premii;  Cărturești, care împărtășește aceeași dragoste pentru cărți ca noi și ne susțin cu Premiile I, II, III & Ora de cinema, programul educațional care promovează educația prin cinematografie. Sprijin consistent vine și din partea Librăriile Humanitas, Editura Nemira, Grupul Editorial Corint și Editura Trei, care ne ajută să oferim cărți ca premii.

Suntem bucuroși că am reușit să strângem în jurul nostru și parteneri locali, care au îmbrățișat venirea noastră la Iași: Universitatea Tehnică “Gheorghe Asache” Iași, unde se vor desfășura evenimentele din prima parte a zilelor de festival, Muzeul Național al Literaturii Române, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, PISC, Palas, Crucea Rosie, Hotel Unirea și Hotei Traian, care ne-au oferit un ajutor neprețuit. Ca în fiecare an, partenerii noștri media Radio România Actualități, Agerpres, Edupedu, iar de ediția aceasta și Bună ziua Iași ne ajută să aducem mai aproape vestea despre festival.

Ce este Boovie?

Festivalul Boovie, inițiat acum nouă ani de profesoara de limba și literatura română Carmen Ion, s-a născut din dorința de a inspira elevii să-și exploreze și să-și depășească limitele impuse de mediul școlar tradițional. Născut în Focșani, festivalul s-a extins organic, ajungând anul acesta la Iași, datorită popularității și numărului impresionant de participanți. De la început, Boovie s-a definit ca un festival „altfel”, unde cărțile sunt reinterpretate creativ și transformate în book-trailere de către echipe de elevi de gimnaziu și liceu, sub îndrumarea unui profesor coordonator. De la alegerea cărții până la produsul final, elevii parcurg un drum extraordinar, asumându-și diverse roluri, ocupându-se de decor, recuzită, montaj, editare și chiar de crearea coloanei sonore. Rezultatul final este un trailer al cărții realizat exclusiv de ei, reflectând lectura, discuțiile intense, selecția detaliilor și capturând emoțiile esențiale ale poveștii. (comunicat de presă)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu