luni, mai 6, 2024
AcasăSocietateFestivalul Boovie, ediția a V-a, s-a încheiat, începe ExtRO-Boovie!

Festivalul Boovie, ediția a V-a, s-a încheiat, începe ExtRO-Boovie!

Festivalul de book-trailere Boovie, aflat la ediția a V-a, și-a premiat câștigătorii în perioada 28-30 august, la Focșani. Ediția din acest an s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, ca o recunoaștere a importanței demersurilor menite să promoveze lectura voluntară în rândurile copiilor și rolul cărților în dezvoltarea noastră personală și profesională. Deși nu ne-am putut întâlni fizic decât la rularea filmului ”Profu’ ”, livrat prin amabilitatea TIFF vineri seară și la Gala Premiaților, duminică seara, ambele evenimente cu public desfășurate în aer liber, respectând regulile de distanțare fizică în grupuri mari, am fost alături unii de alții în mediul online. Festivalul a cuprins workshopuri desfășurate online de către Andy Szekely, Ioana Nicolaie, Cristina Jamschek, Ioana Țurcan, Dan Burlacu, Dana Bursuc, Ioana Bâldea Constantinescu, Alexei Țurcan, Alin Grămescu, Diana Oncioiu, Sergiu Teodosiu; toate acestea au fost transmise în direct pe pagina de Facebook și canalul de YouTube Boovie; www.boovie.roPagina de FacebookCanalul de YoutubeInstagram. Jurizarea trailerelor de juriul format din Roxana Lupu (președintele juriului), Crăița Nanu, Marius Chivu și Paul Ipate s-a realizat online, în săptămâna premergătoare festivalului.”A fost o reală plăcere să descopăr o generație cu un simț autentic al propriei identități, cu energie creatoare și prospețime. Am avut parte de câteva zile pline, împreună cu colegii mei, Paul Ipate, Marius Chivu și Crăița Nanu, zile în care ne-am gândit și consultat până am ajuns la o decizie unanimă în privința premianților. Încă o dată, mulțumesc pentru onoarea de a fi fost Președinta Juriului! Consider că, pentru la anul, ștacheta a fost ridicată destul de sus, așa că munciți, credeți în voi și participați și la următoarele ediții Boovie”, este mesajul transmis de președinta juriului, actrița Roxana Lupu. Echipa Boovie a fost găzduită de Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, de unde s-au transmis live festivitățile de deschidere și de premiere. Trailerele înscrise în concurs au fost difuzate live sâmbătă, 29 august 2020, pe paginile oficiale de Facebook și YouTube Boovie. Cei interesați s-au putut înscrie la workshop-urile tematice disponibile pe aplicația Boovie sau au putut urmări discuțiile pe livestream-urile transmise pe conturile de Facebook și YouTube. Banii pentru premii au fost oferiți, ca și în anii precedenți, de Primăria Municipiului Focșani, care a alocat aproape 30.000 de lei, pentru a răsplăti eforturile echipelor din concurs. Sumele au fost alocate după cum urmează: premiul I – 700 lei, premiul II – 500 lei, premiul III – 400 lei si mențiuni – 200 lei; în Gala Boovie au fost nominalizate 20 de trailere, din care au fost alese 6 cele mai bune, pentru coloană sonoră, interpretare, scenariu, montaj, regie (fiecare de câte 1000 de lei) și Marele Premiu – 5000 lei. Ediția din acest an nu ar fi fost posibilă fără parteneri la care deja apelăm cu încredere. Le mulțumim pentru susținere și implicare următoarelor instituții: Consiliul Județean Vrancea,  Primăria Municipiului Focșani, Consiliul Local Focșani, Ateneul Popular ”Mr. Ghe Pastia”, Ansamblul ”Țara Vrancei”. Parteneriate speciale avem cu Transilvania International Film Festival, Asociația Station Europe, care, prin programul Vlogging Academy, a realizat un workshop pentru copiii ce își doresc să dezvolte competențe digitale și să devină creatori de conținut, Asociația Ascendis, care a participat cu trei traineri de exceptie și un factotum, în persoana Mirunei Domnaru, Centrul pentru Jurnalism Independent, cu un workshop de impact și CEC Bank, partener prin tradiție. Salutăm și parteneriatul cu firma Cognizant Softvision, care a creat o aplicație Boovie pentru Android și iOS, ce a fost lansată pe data de 22 august, unică în rândul evenimentelor extrașcolare. Sponsorii din acest an sunt: Banca Transilvania, Mobexpert, CertSign, Digi România (RCS RDS), Zimplu by Nexus, Dulcofruct, Pandora Prod SRL, Premium Porc. O veste deosebită, acum, la final – Festivalul Boovie se extinde cu o secțiune nouă, destinată copiilor români din diaspora. Secțiunea se numește, nu întâmplător, ExtRO Boovie, este posibilă în urma căștigării unei sesiuni de finanțare organizate de Departamentul Românilor de Pretutindeni și este menită să dezvolte legăturile între tinerii din interiorul țării și cei de peste graniță. Vom reveni cu detalii. (Sursa: Boovie)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu