luni, mai 13, 2024
spot_img
AcasăEconomicFermierii vrânceni, nemulțumiți de despăgubirile pentru secetă acordate de Guvern. Ce măsuri...

Fermierii vrânceni, nemulțumiți de despăgubirile pentru secetă acordate de Guvern. Ce măsuri solicită aceștia

La fel ca în întreaga țară, fermierii vrânceni au înregistrat pierderi uriașe în anul agricol 2022, din cauza secetei pedologice. Cele mai mari pagube s-au înregistrat la culturile de primăvară, care au avut un grad de afectare de 90%-100%. De aceea, fermierii așteptau ca statul român să intervină prompt și să le acorde despăgubiri pe măsură. Însă Ordonanța de Urgență a Guvernului adoptată pe 31 mai a.c. nu acoperă nici pe departe pierderile celor care cultivă pământul. ”Este inacceptabilă reducerea substanțială a sumei totale alocate acestei scheme de ajutor la 300.000,00 mii de lei, comparativ cu suma necesară solicitată iniţial, de 869.600,00, conform art. 14 din proiectul de ordonanţă. Ajutorul de stat acordat sub formă de grant unitar pe hectar, în cuantum maxim de 335 de lei, dramatic diminuat faţă de cel stabilit iniţial de 1000 de lei la ha, nu este doar insuficient, ci de-a dreptul derizoriu pentru a acoperi efectele devastatoare pe care seceta le-a avut asupra culturilor de primăvară – si asupra exploatațiilor agricole în 2022. Diminuarea sumei efective pe care o primeşte fermierul, prin raportarea la o formulă care îl dezavantajează şi care implică aplicarea coeficientului de daună de două ori, determină ineficienţa acestui act normativ care, în această formă, nu-şi poate atinge scopul de a servi drept plasă de siguranță producătorilor afectaţi”, susțin fermierii reuniți în cadrul Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea.

Fermierii din Vrancea și din alte județe au transmis guvernanților punctele lor vedere și au organizat și manifestări de protest în luna aprilie. Cei care lucrează în agricultură cer Guvernului alocarea urgentă a fondurilor suplimentare necesare pentru a se atinge suma grantului de 1000 de lei/ha pentru culturile de primăvară înfiinţate în primăvara anului 2022, afectate de secetă pedologică în proporție de 100%, aşa cum fusese stabilit în proiectul de ordonanţă supus dezbaterii publice. Totodată, fermierii propun și adoptarea unor măsuri complementare care să vină în sprijinul celor afectaţi de secetă:
1. Asigurările pentru secetă şi managementul riscurilor în agricultură. Apreciem proiectul de
ordonanță de urgență privind utilizarea instrumentelor de gestionare a riscurilor în agricultură elaborat de MADR și postat în transparență decizională. Am luat act cu satisfacție că acest proiect de act normativ prevede, pe lângă crearea fondului de risc, și utilizarea instrumentelor fiscale (provizioane care să servească fermierilor drept plasă de siguranță în situații critice) de cel puțin 5 ani!
2. Scutiri şi compensări de taxe şi impozite în cuantum echivalent cu suma care ar trebui plătită fermierilor ca despăgubire (așa cum rezultă din procesele verbale de constatare).
3. O mai mare flexibilitate a produsului de creditare “de trei ori subvenția APIA” în funcţie de
nevoile fermierilor. Astfel, fermierul ar trebui să aibă posibilitatea optimizării costurilor cu acest tip de credit şi să retragă sau nu suma aprobată, să retragă sumele etapizat în funcţie de nevoi și să plătească dobânzi doar la sumele pe care le retrage. (sursa: ACCPT Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu