marți, aprilie 23, 2024
AcasăEconomicFermierii reclamă înjumătățirea ajutoarelor naționale pe anul trecut, atât în sectorul vegetal...

Fermierii reclamă înjumătățirea ajutoarelor naționale pe anul trecut, atât în sectorul vegetal cât și în zootehnie

Fermierii sunt nemulțumiți de propunerile Ministerului Agriculturii privind sumele prevăzute drept Ajutoare Naționale Tranzitorii pe anul 2020. MADR a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern privind cuantumurile Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii, care prevede tăieri, în medie, de peste 50% la sumele pe care fermierii români din sectorul vegetal şi din cel zootehnic le vor primi în această primăvară. Potrivit proiectului de HG pentru aprobarea plafoanelor ajutoarelor naţionale tranzitorii, pentru anul de cerere 2020, suma totală alocată din bugetul MADR pentru sectorul vegetal se ridică la 43,97 milioane de euro, respectiv în echivalent 214,26 milioane de lei. Acest lucru ar însemna un ajutor de circa 5-6 euro/hectar. Suma alocată anul trecut, pentru 2019, a fost de peste 92 milioane euro (aproape 462 milioane lei). În sectorul zootehnic, pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine şi caprine, care se acordă pentru anul de cerere 2020, suma prevăzută în HG este de 19,47 milioane de euro, în echivalent 94,89 milioane de lei. Asta înseamnă un ajutor de circa 2-2,5 euro/ cap de animal. Suma totală alocată în 2020 pentru anul 2019 a fost, în acest caz, de aproape 43 milioane euro.

„După ce Guvernul a refuzat să mai plătească despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020, situaţie care îi pune pe mulţi fermieri să rateze anul agricol 2021, care se anunţă mai bun, acum vine o nouă lovitură pentru agricultura naţională prin tăierea masivă a cuantumurilor ANT. Vorbim de plăţi aduse în derizoriu, de 5-6 euro pe hectar şi de 2 euro pe cap de ovină şi caprină. Producătorii agroalimentari primesc, astfel, o nouă lovitură, efectele acestei decizii criminale din punct de vedere economic urmând a se simţi în toată ţara şi în toate sectoarele. În toate statele Uniunii Europene, agricultura este sprijinită masiv, atât din fonduri europene cât şi naţionale, fiecare ţară luptând din răsputeri pentru a-şi ajuta fermierii.”, transmit reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor. Fermierii susțin că, prin întârzierea plăţii subvenţiilor şi „acum tăierea lor”, în convergenţă cu anularea despăgubirilor de secetă, producţia agricolă a României va suferi o scădere de minimum 25% a producţiei – atât în sectorul vegetal cât şi în zootehnie. „Considerăm că bugetul de stat nu ar fi avut cu nimic de suferit de pe urma acestor investiţii în mediul privat, dimpotrivă, din taxele şi impozitele plătite datorită creşterii producţiei agricole, banii ar fi fost recuperaţi de Finanţele Publice chiar din acest an. Nu înţelegem această atitudine din partea unui guvern de dreapta de a lovi cu dispreţ într-o clasă antreprenorială privată, care nu cere decât să fie ajutată să producă, să contribuie la creşterea PIB şi să asigure securitatea alimentară a României. (…) Cu ce au greşit cei care produc hrana acestei ţări şi susţin existenţa satului românesc? Care este păcatul fermierilor, domnule premier Cîţu, de vreţi să îi aduceţi în sapă de lemn?”, se mai arată în comunicatul Asociației Forța Fermierilor.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu