vineri, aprilie 19, 2024
AcasăStiri InterneFermierii își primesc restanțele la subvențiile de anul trecut

Fermierii își primesc restanțele la subvențiile de anul trecut

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de astăzi, 08.01.2018, s-a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2017, fiind autorizaţi la plată un număr de 16.148 fermieri cu suma totală de 43,6 milioane euro. Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-au plătit 41,1 milioane euro, iar diferenţa de 2,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la bugetul naţional. Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro.
Reamintim că, în conformitate cu art. 75, alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/ 2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165 /94, (CE) nr. 2799/ 98, (CE) nr. 814/ 2000, (CE) nr. 1290 /2005 şi (CE) nr. 485 / 2008 ale Consiliului, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor. Facem precizarea că începând cu data de 16 octombrie şi până în prezent, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2017 suma totală de 1,438 miliarde euro, reprezentând avans şi plată regulară.

Sursa: Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al APIA

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu