miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăStiri InterneFenomen astronomic spectaculos la noapte. Perseidele vor avea punctul maxim de activitate

Fenomen astronomic spectaculos la noapte. Perseidele vor avea punctul maxim de activitate

Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea, în 2018, punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. În această perioadă, curentul de meteori Perseide este foarte activ, iar momentul de activitate maximă va fi de duminică seară, începând cu ora 22.00, până luni.

Acest moment de activitate maximă va fi foarte uşor de observat anul acesta, potrivit Observatorului Astronomic. Satelitul natural al Pământului va fi în a doua zi după faza de Lună Nouă. Acest lucru înseamnă că, duminică seară, Luna se va afla aproape de Soare şi va apune la scurt timp după acesta. Lumina Lunii nu va deranja pe parcursul nopţii şi amatorii vor putea observa mai mulţi meteori. 

Curentul de meteori Perseide, unul dintre cele mai strălucitoare fenomene de acest tip, se poate observa în fiecare an, între 17 iulie şi 24 august. Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseus, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Fenomenele astronomice de acest tip se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte, dar este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat pot vedea în general între 60 şi maximum 100 de meteori pe oră. Cei ce observă din oraşe vor vedea în general 10-20 de meteori pe oră.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu