duminică, aprilie 28, 2024
AcasăActualitateFemeia decedată în mașină a fost găsită chiar de soțul ei

Femeia decedată în mașină a fost găsită chiar de soțul ei

În acest moment, polițiștii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Focsani desfășoară cercetări la fata locului cu privire la un caz de deces, sesizat astăzi, 25.09.2023, ora 15.05, prin apel 112. Din primele verificări efectuate, rezultă că apelantul, un bărbat din municipiul Focșani, a găsit-o pe soția sa, în vârstă de 32 de ani, decedată, pe bancheta din spate a autoturismului personal, parcat pe o stradă din municipiu.

Cadavrul, care nu prezenta urme vizibile de violență, a fost transportat la Serviciul de Medicina Legală Vrancea, in vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, in cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu