marți, octombrie 8, 2024
AcasăActualitateVIDEO: Fata baronului Oprișan, așa cum nu a mai fost văzută vreodată

VIDEO: Fata baronului Oprișan, așa cum nu a mai fost văzută vreodată

Mădălina Oprișan, fata baronului de Vrancea, absolventă a Facultății de Drept, și-a descoperit un talent care ar putea să eclipseze celebritatea „ilustrului” ei părinte.

madalina oprisan

Nu e vorba de politică, ci de o încercare în zona artistică și nu ar fi exclus să o vedem într-o zi pe Mădălina Oprișan pe scenă, cântând la parangheliile organizate din bani publici de către tatăl ei.

madalina 4

Debutul și l-a făcut deja cu numele de scenă Madeline alături de trupa K1, condusă de Radu Fornea, la televiziunea națională (video jos), dar și la Antena 1, în proiectul “Mândru să fii român”.

De altfel, Radu Fornea este același personaj care de cel puțin zece ani i se încredințează organizarea spectacolelor de Zilele Focșaniului, Festivalul Bachus sau de Revelion.

Se poate spune că primul tătic al județului și-a dat pe mâini bune copilul. Și tot vocea Madelinei Oprișan a răsunat în urmă cu doi ani, de Crăciun, în toată Piața Unirii, sub forma unei felicitări muzicale, astfel încât identitatea fetei să nu fie dezvăluită.

“În prag de sărbători doresc să dedic tuturor celor care iubesc Vrancea o felicitare muzicală. Vă invit să vizionați varianta ”Focșani video edited” a videoclipului care sper să vă facă să fiți mândri de faptul că sunteți vrânceni”, era cadoul pentru vrânceni al șefului Provinciei Europene. Tot ce sperăm este ca felicitarea muzicală este să fi fost cu adevărat un cadou și nu o formă mascată prin care s-au folosit bani publici pentru realizarea videoclipului care a rulat din abundență pe ecranele din Piața Unirii în iarna respectivă și în următoarele.

 

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu