miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSocietateFără microhidrocentrale în ariile protejate

Fără microhidrocentrale în ariile protejate

Guvernul intenționează să interzică amenajarea de microhidrocentrale în ariile protejate, cum ar fi pe râurile sălbatice. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a declarat că interdicția ar putea fi introdusă prin modificarea Legii apelor. Ministrul Mediului susține că Departamentul de Ape al instituției inventariază, la acest moment, la nivel național, situația râurilor de munte și a râurilor sălbatice, în special din ariile protejate. „Problema microhidrocentralelor mă preocupă încă de la începutul mandatului. Anul acesta, practic, nu există niciun fel de lucrare de microhidrocentrale în construcție. A existat un val foarte entuziast de a se construi microhidrocentrale cu ceva ani în urmă. Multe dintre ele se pare că s-au făcut fără a se respecta avizele și pentru FFS600asta România avut o situație de infringement. Eu, pentru că am vrut să știu mai pe îndelete ce se întâmplă, am dispus un control al Corpului de control al ministrului. Este un control care e finalizat, dar raportul este încă în curs de finalizare, pentru că este foarte complex. S-au investigat 40 de microhidrocentrale și am vrut să știu mai ales dacă felul în care s-au dat avizele de către Apele Române și de Agenția de Protecția Mediului a fost corect. De îndată ce va fi finalizat, ceea ce va fi probabil în următoarele săptămâni, o să vă comunicăm rezultatele, dar din câte am văzut draftul preliminar este de peste 350 de pagini. În paralel, am dispus către Departamentul de Ape să facă o inventariere la nivel național a râurilor de munte, a râurilor sălbatice, în special cele din arii protejate, astfel încât să avem o evidență clară și să putem să dispunem ca pe acestea să fie complet interzisă prin lege construcția de microhidrocentrale. În clipa de față colegii lucrează la modificarea Legii apelor”, a explicat Cristiana Pașca Palmer.
În luna februarie, ministrul Mediului anunța că cele aproximativ 300 de proiecte de microhidrocentrale aflate pe teritoriul României vor fi verificate de către echipe ale Gărzii Naționale de Mediu (GNM), Administrației Naționale ‘Apele Române’ (ANAR) și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului  (ANPM). „Microhidrocentralele au înregistrat un boom până în anul 2012, când regulile după care se făceau erau un pic mai laxe. Din 2012 încolo s-au introdus în Strategia Energetică Națională și s-a mai limitat efectul acestora. În momentul de față, avem aproximativ 300 de microhidrocentrale pentru care eu am dispus un control, începând de săptămâna asta. Mă preocupă acest subiect, sunt pro-energie verde, dar trebuie să vedem ce costuri avem pe biodiversitate, dacă pe râurile de munte impactul de mediu este mai mare decât beneficiile atunci trebuie să reanalizăm situația. Cred că s-au făcut și excese. Am solicitat în această săptămână o echipă de la Garda de Mediu, împreună cu Apele Române și cu Agenția pentru Protecția Mediului, să-mi analizeze dacă s-au respectat avizele de mediu și, dacă nu s-au respectat, va trebui să luăm măsurile necesare. E bine să știe lumea că, de acum încolo, cererea pentru microhidrocentrale a scăzut foarte mult. În clipa de față, avem 6 solicitări de avizare, comparativ cu anii trecuți avem un trend descrescător”, preciza Cristiana Pașca-Palmer.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu