vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitateEvadarea din arestul Poliției Vrancea, în vizorul superiorilor și al Parchetului Militar

Evadarea din arestul Poliției Vrancea, în vizorul superiorilor și al Parchetului Militar

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea anunță anchete în urma evadării celor doi tineri din arestul instituției, Va fi o anchetă internă, iar cazul este preluat de Parchetul Militar. ”Cu privire la condițiile în care a fost posibilă evadarea, au fost dispuse verificări prin structura de specialitate, fiind totodată sesizat parchetul competent.”, au anunțat reprezentanții IPJ Vrancea.

Reamintim că joi seară, la ora 18:30, doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 22 de ani, au evadat din arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Este vorba de George Palade, din orașul Panciu, și de Aurel Zaharia, din comuna Năruja. Ambii se aflau în arest preventiv, fiind cercetați pentru furt calificat. Potrivit IPJ Vrancea, cei doi au fugit din curtea interioară a inspectoratului. Imediat, polițiștii vrânceni au demarat căutările pe raza întregului județ, fiind organizate echipe de căutare, împreună cu jandarmii. Cei doi fugari au fost prinși după circa două ore, în zona Pieței Moldovei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu