vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateEugen Popa, PNL: "Administrația comunei Tătăranu împiedică în loc să ajute cetățenii"

Eugen Popa, PNL: „Administrația comunei Tătăranu împiedică în loc să ajute cetățenii”

Protestul de azi dimineață al crescătorilor de bovine din Tătăranu este susținut și de alți cetățeni ai comunei. Candidatul PNL pentru Primăria Tătăranu, Eugen Popa, s-a declarat solidar cu problemele reclamate de proprietarii de animale. Acesta consideră că autoritățile locale nu au făcut nimic pentru sprijinirea agricultorilor din comună, pentru a-i ajuta să acceseze fonduri europene și să se dezvolte. Mai mult, administrația locală le pune și piedici gospodarilor din comună. ”Tătăranu este o comună de oameni harnici, care doresc să crească animale dar nu au unde. Nu se poate așa ceva, sunt oameni care vor să-și facă gospodării frumoase și nu reușesc pentru că sunt împiedicați de administrația locală. Din cauza acestei administrații incapabile oamenii sunt revoltați, se ceartă între ei și nu pot să se organizeze. Trebuie ca oamenii să fie organizați, să fie încurajați să facă asociație pentru a accesa fonduri europene. Comunitatea europeană dorește să ajute agricultorii români iar autoritățile locale nu fac nimic în acest sens. Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os”, susține Eugen Popa, candidatul PNL pentru Primăria comunei Tătăranu.
vaci tataranu 3Crescătorii de bovine din comuna Tătăranu au recurs la un protest inedit pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia autorităților locale de a concesiona islazul către doi crescători de ovine. Ei au venit cu animalele în centrul comunei și au legat vacile de gardul primăriei. Până la urmă, primarul Nicolae Pavel a cedat și a reziliat procesele-verbale de concesiune, astfel încât proprietarii de bovine să poată reveni cu animalele pe islazul comunal. ”Se putea găsi o soluție înainte ca oamenii să se revolte. Primăria trebuia să adopte hotărâri corecte, în interesul tuturor cetățenilor comunei, și nu trebuia să aducă oamenii la disperare și să-i determine să iasă în stradă”, a mai declarat Eugen Popa, candidatul PNL pentru postul de primar al comunei Tătăranu. Această comună este condusă din 1991 de același om, Nicolae Pavel, ajuns acum la vârsta de 68 de ani. Nicolae Pavel a candidat mereu din partea partidului fondat de Ion Iliescu, indiferent de nume: FSN/ FDSN/ PDSR/ PSD. Acesta vrea să candideze pentru al șaptelea mandat de primar la alegerile locale de pe 5 iunie.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu